Si-a tinut Basescu promisiunile fata de Romania? Citeste primul discurs pe care l-a tinut in calitate de presedinte

Domnul Traian Băsescu:
Domnule preşedinte al Senatului,
Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,
Domnule preşedinte Ion Iliescu,
Stimaţi parlamentari ai României,
Distinşi reprezentanţi ai Corpului diplomatic,
Distinşi reprezentanţi ai Bisericii,
Stimaţi cetăţeni, dragi compatrioţi,

Prin voinţa democratică a cetăţenilor, am fost ales preşedintele României. Acest vot mă obligă, o dată mai mult, să respect ceea ce am afirmat cu prilejul lansării mele la candidatura supremă în stat şi să-i asigur, încă o dată, pe cetăţenii ţării că voi fi preşedintele tuturor românilor, un preşedinte puternic, imparţial, activ, care se va pune, 24 de ore din 24, la dispoziţia naţiunii române. Aceasta este promisiunea mea faţă de poporul român.
Vă asigur că următorii 5 ani din mandatul prezidenţial vor fi ani în care România va deveni o altă ţară, o ţară funcţională, prin aplicarea şi respectarea legilor, o ţară performantă prin oamenii ei. Naţiunea română are nevoie de un preşedinte care să o reprezinte cu demnitate, să lucreze cot la cot cu instituţiile statului, pentru a scoate România de sub sceptrul sărăciei şi al corupţiei.
Voi considera că mi-am îndeplinit mandatul, dacă voi reuşi să coagulez întregul popor în jurul obiectivelor de politică internă şi externă.
Nu putem să vorbim de integrare cu demnitate în Uniunea Europeană, fără să rezolvăm problemele majore ale României: corupţia şi sărăcia.
Dragi parlamentari,
Vă asigur că voi colabora bine cu instituţiile statului, pentru a lupta împotriva corupţiei şi sărăciei care macină de ani de zile societatea, sistemul public şi politic românesc.
Corupţia, la nivel înalt, provoacă sărăcie, sunt două forme care se condiţionează reciproc: corupţia şi sărăcia. Astăzi, corupţia la nivel înalt reprezintă cele mai mari pericole la adresa siguranţei naţionale. Nu avem voie să mascăm sărăcia sub statistici. Prea mulţi pensionari au pensii mai mici decât factura la încălzire pe timp de iarnă. Prea mulţi ţărani trăiesc în sărăcie, indiferent de cât de bogată este recolta. Prea mulţi tineri încep să creadă că România nu mai este o ţară în care au şanse. Această realitate trebuie schimbată. Să intri în viaţă ca tânăr sărac, din cauza unui sistem nedrept de promovare şi de carieră este cea mai mare povară pe care o poate purta un tânăr român. Milioane de pensionari au nevoie de o bătrâneţe sănătoasă şi protejată, printr-un sistem de asigurări de sănătate menit să-i ajute, nu să ducă la disperare bolnavii, bătrânii care au nevoie de medicamente şi care au nevoie, în egală măsură, de respect pentru anii munciţi.
În calitate de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, voi introduce, în strategia de apărare a ţării, lupta împotriva corupţiei la nivel înalt. O prioritate fundamentală a mandatului meu va fi şi scoaterea instituţiilor statului de sub control politic. Nu voi accepta nici un amestec al politicului în instituţiile statului, care trebuie să acţioneze conform Constituţiei şi conform legilor ţării. Ele trebuie imediat depolitizate şi puse în slujba cetăţeanului.
Domnilor parlamentari,
Diferenţele acute dintre mediul rural şi cel urban sunt o altă problemă majoră a societăţii noastre. Vreau să vă asigur, pe dumneavoastră şi pe toţi cetăţenii acestei ţări, că nu există mai multe Românii. Există doar politicieni care împart România în funcţie de interesele partidelor lor şi de puterea lor de influenţă.
Ca preşedinte al statului, voi apăra şi promova interesele fiecărui cetăţean român, fie el ţăran, orăşean, minoritar, copil, tânăr, pensionar, femeie, bărbat, bogat sau sărac. Voi fi preşedintele tuturor românilor, în una şi aceeaşi Românie. Voi media cu intransigenţă şi bunăcredinţă relaţia cu Parlamentul.
Avem nevoie de un Parlament puternic care să nu mai fie o anexă a Executivului. Avem nevoie de un Parlament activ şi reactiv la semnalele cetăţenilor ţării.
Trebuie să acţionăm aşa încât, după 15 ani, românii să înceapă să aibă încredere în instituţiile politice şi legislative ale statului român.
Voi milita pentru un Parlament care să devină o instituţie care să reprezinte interesele celor care l-au ales şi nu o masă de manevră în interesul clientelei de partid.
Voi fi un apărător devotat al libertăţii presei, care, în ultimii ani, a înregistrat un regres grav datorită constrângerilor şi presiunilor politice fără precedent practicate faţă de mass-media românească.
Confiscarea libertăţilor presei este primul pas spre confiscarea libertăţilor cetăţenilor. Victoriile democraţiei nu pot avea loc fără existenţa presei libere, a dreptului la cuvânt şi la libertatea de exprimare.
Vreau să vă asigur că în persoana noului preşedinte al României, societatea civilă va avea un sprijin. România are nevoie ca societatea civilă să-şi preia la un alt ritm rolul de apărător şi promotor al drepturilor fiecărui cetăţean.
Educaţia, religia şi cultura sunt cele mai sigure şi rezistente porţi de intrare a spiritului românesc în familia spiritelor universale.
Voi apăra interesele strategice ale României în politica externă şi voi face din ţara noastră un partener cu un cuvânt respectat.
Voi deschide orizonturile politicii externe a României spre toate punctele cardinale într-un moment în care ţara noastră are nevoie de aliaţi, de parteneri şi de prieteni în toate ţările democratice ale lumii.
O prioritate majoră de politică externă, cât şi de evoluţie pozitivă a României este integrarea în Uniunea Europeană. Integrarea în Uniunea Europeană este un element de forţă în politica externă a României. Procesul de integrare va avea atât valenţele unei acţiuni bazate pe cooperarea cu Comisia Europeană, dar şi pe valenţele valorificării relaţiilor bilaterale tradiţionale pe care România le are cu ţări precum Franţa, Germania, Spania, Italia, Ungaria, Polonia şi multe alte ţări europene.
Este însă extrem de clar că acum, după încheierea negocierilor de aderare, lupta pentru integrare se dă în România. Aici trebuie să îndeplinim toate obligaţiile asumate de Guvernul României în procesul de negociere.
Lupta grea pentru integrare în Uniunea Europeană trebuie să se câştige la noi acasă. Aici trebuie să obţinem standardele de compatibilitate economică şi socială cu Uniunea Europeană.
O altă prioritate de politică externă a României va fi consolidarea poziţiei noastre în NATO. Este esenţial ca în această organizaţie, România să-şi dobândească o poziţie şi influenţă pe măsura potenţialului său net, dar şi pe măsura potenţialului său de ţară capabilă să asigure stabilitate la sud de Dunăre şi la est de Prut, dezvoltând bune relaţii cu ţările fostei Iugoslavii, cu Ucraina, cu Rusia.
Trebuie să ţinem cont de faptul că sunt peste 6 milioane de români deveniţi cetăţeni ai altor state precum Canada, Australia, Statele Unite, Germania, Franţa, Spania, Italia şi în multe alte ţări ale lumii.
Avem obligaţia să restabilim relaţiile cu diaspora românească. Avem obligaţia să facem ca aceşti oameni care, la un moment dat, şi-au părăsit ţara dintr-un motiv sau altul, să simtă că ţara mamă îi regretă, că ţara lor de origine îi tratează cu respect, că România este un stat modern, un stat puternic, un stat care respectă cetăţenii străini de origine română, făcând ca aceştia să simtă că sunt parte a poporului român.
Republica Moldova va beneficia de toată deschiderea autorităţilor de la Bucureşti, atât pentru accelerarea proceselor de modernizare a ţării, cât şi pentru întărirea conştiinţei aparte din poporul acestei ţări că este parte a poporului român.
Deasupra acestor priorităţi, România va dezvolta relaţii privilegiate cu Statele Unite şi Marea Britanie, ţări cu care s-a dezvoltat un parteneriat strategic încă din 1995.
Stimaţi parlamentari,
Avem cu toţii o misiune foarte importantă. Dacă politicienii nu vor explica cetăţenilor care sunt costurile procesului de integrare, el se poate transforma într-un eşec.
Avem nevoie de solidaritate în privinţa integrării, astfel încât fiecare cetăţean să accepte costurile acestui proces. Avem nevoie de un proces de integrare cu care poporul român să fie solidar pentru a se putea bucura de beneficiile integrării în Uniunea Europeană.
Vreau să fim alături într-un efort comun şi susţinut de modernizare a economiei pe baza principiilor statului de drept, o Românie demnă şi încrezătoare în viitorul ei.
Apartenenţa la un partid politic sau altul nu trebuie să ne împiedice să lucrăm împreună pentru cetăţenii care ne-au învestit cu putere şi, în egală măsură, cu responsabilitate.
Vă rog să-mi permiteţi să adresez un cuvânt special tinerilor parlamentari.
Dragi boboci parlamentari,
Vreau să vă asigur de un lucru, am mare încredere în voi, indiferent care vă este apartenenţa politică. Promovarea voastră în forul superior al ţării, mă determină să-i felicit pe toţi acei preşedinţi de partide care v-au propus pe listele parlamentare.
Am fost întotdeauna un susţinător al procesului de întinerire a clasei politice împotriva a multor voci sceptice. Tocmai de aceea, pentru a-i convinge pe aceşti sceptici, îmi doresc să fiţi principalii mei colaboratori şi vă îndemn să mă consideraţi un susţinător al vostru.
În primul rând, de voi depinde ca această instituţie, Parlamentul, să devină o forţă şi un motor al schimbărilor sociale, politice, economice, culturale.
Am încredere că veţi fi activi, curajoşi şi ne veţi face pe toţi, pe cetăţenii acestei ţări, să recunoaştem şi să schimbăm imaginea politicianului român.
Vă mulţumesc că sunteţi aici şi vă doresc să vă păstraţi prospeţimea gândului şi a sufletului.
Domnilor parlamentari,
Dragi români, cetăţeni ai patriei mele,
Vă cer să fiţi lângă mine în următorii 5 ani. Port în suflet drapelul României şi voi în jurul lui.
Aveţi cuvântul meu de preşedinte că vă voi sluji cu putere, bună-credinţă şi încredere. Vom fi alături în toate încercările şi dificultăţile, dar mai ales vom fi alături într-o viaţă mai bună, jalonată de victorii şi succes.
Vom trăi bine într-o Românie a românilor, o Românie europeană. Aşa să ne ajute Dumnezeu! (Aplauze prelungite.)
(Domnul preşedinte Traian Băsescu îl felicită pe domnul Ion Iliescu care se află în sală. Aplauze prelungite.)

продвижениепрограммы для взлома wifi сетей

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21515 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

2 Comments

  1. ce discurs infiorator, Doamneeee!!!!!si ce canalii de consilieri are asta…au atins asa de bine coarda sensibila a populatiei prin sublinierea excesiva a lucrurilor si situatiilor critice cu care se confrunta tara noastra, dar cu erori flagrante in exprimare si trimitere catre sufletul fiecaruia dintre noi, ca de pilda: „cetatenii straini de origine romana” sau „prea multi tarani traiesc in saracie, indiferent de cat de bogata este recolta” sau „intarirea constiintei aparte din poporul acestei tari ca este parte a poporului roman” sau „Romania va dezvolta relatii privilegiate cu Statele Unite si Marea Britanie” sau „dragi boboci parlamentari” sau cea mai grava si care imi zgarie urechile „dragi romani, cetateni ai patriei mele”….si mai are si tupeul sa ceara „inca 5 ani” – „Va cer sa fiti langa mine in urmatorii 5 ani.Port in suflet Drapelul Romaniei si voi in jurul lui”, dupa care il felicita pe Ion Iliescu, intrebarea mea e: ptr ce???Cata mediocritate, neseriozitate si si obscuritate este d-lor pe scena politica romaneasca la nivel inalt!!!!!!

    Acest discurs imbecilizat imi denota ca s-a inchis cortina si ca puterea si opozitia joaca roluri de vinovat vs nevinovat, se joaca de-a hotii si vardistii, fara prea multe prejudecati, se atinge apogeul politic fraudulos si fara nici un considerent moral.

    Mi se pare ca s-au facut jocurile, s-a batut palma, cum s-ar zice, puterea sa ramana pana in noiembrie, fara optiunea de a mai candida Mister si pentru a acalma spiritele, care ar putea sa se incinga din nou la sosirea primaverii(adik dupa inghetul prezent, care s-a pliat ca o manusa ptr ei)…da s-a asteptat atata timp ptr a o pune de un discurs moralizator si a mai pune ceva la cale…dar d-lor, pana acum d c nu v-ati sesizat in legatura cu cele pronuntate si subliniate la cel mai detaliat mod posibil(inca o desarta promisiune si un cui ruginit batut in peretele Parlamentului)…abia acum a sosit momentul pentru talk-show si discurs patriotic, pe ultima suta de metri, ca de obicei, in cel mai tarziu moment si cea mai tensionata situatie….sa va fie rusine…asa sa va ajute D-zeu

    Un apel catre populatie: NU MAI VOTATI PROMISIUNILE, NU MAI VOTATI GAFELE, NU MAI VOTATI VORBELE, NU MAI VOTATI GRUPUL, NU MAI VOTATI JEGURILE, NU MAI VOTATI PATRIOTII, NU MAI VOTATI FAMILISTI CONVINSI, NU MAI VOTATI NESIMTITII, NU MAI VOTATI CAMPANIILE ELECTORALE,,,,

    VOTATI MENTALITATEA, VOTATI PERSONALITATEA, VOTATI DREPTATEA… MORALITATEA, REALITATEA SI ADEVARUL SA COINCIDA IN MINTEA SI SUFLETELE NOASTRE.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*