Șefii a două firme de transport de persoane din Câmpeni și Baia de Arieș implicați într-o fraudă de peste 2 milioane de euro

Mircea Trifu

mascatiUpdate: În cursul zilei de miercuri, 2 octombrie, polițiștii din cadrul IPJ Alba au efectuat 18 percheziţii la locuinţele sau sediile a 24 de persoane suspectate de săvârşirea   infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, fapte comise în legătură cu activităţi de transport rutier de persoane de către societăţi comerciale specializate şi prin care s-a cauzat un prejudiciu de peste 2.000.000 de euro

În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniţi de către poliţişti din cadrul inspectoratelor de politie județene Hunedoara si Bihor, precum şi de poliţişti ai Serviciului de Operațiuni Speciale Alba, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat simultan 18 percheziţii la domiciliile unor persoane din Alba (11), Bihor (2) şi Hunedoara (3) şi sediile a două societăţi comerciale din judeţul Alba, care au ca principal obiect de activitate transportul public de persoane.

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit că reprezentanții celor două societăţi comerciale de transport persoane din Câmpeni şi Baia de Arieş, au impus angajaților ce dețin calitatea de conducători auto, să realizeze venituri țintă, pe fiecare rută de transport, prin obținerea de bilete subvenționate, chiar daca persoanele beneficiare ale acestora, nu au efectuat deplasări. Pentru realizarea scopului, conducătorii auto şi-au stabilit legături cu diferite persoane din localități situate pe rutele de transport, care in schimbul unor sume de bani, obțineau bilete de transport subvenționate, ce erau ulterior folosite la decontare.

Activităţile ilicite s-au desfăşurat începând cu anul 2009, pe rute de transport rutier de persoane de pe raza judeţelor Alba, Bihor, Arad, Hunedoara, Cluj şi Timiş, iar pentru sporirea veniturilor, învinuiţii au colectat şi decontat în mod fraudulos, cupoane statistice ale biletelor speciale pentru călătorii gratuite, cu autobuzele, destinate veteranilor de război, pensionarilor şi persoanelor cu handicap.

Prejudiciul cauzat prin aceste activităţi infracţionale este estimat la 2.216.375 Euro (9.862.873 lei).

Pe baza mandatelor de aducere, 16 învinuiţi au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale, unul dintre aceştia nefiind găsit la domiciliu, urmând a fi identificat ulterior.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate, la domiciliile şi firmele persoanelor învinuite, au fost găsite importante sume de bani respectiv 121.395 Euro, 243.517 lei şi 2300 USD, 14.080 tichete, 2 liste privind persoane cu handicap, un laptop, un calculator şi mai multe documente contabile.

Dintre acestea la sediul uneia dintre firme au fost găsite 3000 bucăţi bilete pentru pensionari şi persoane cu handicap neprocesate (care nu au fost depuse pentru decontare) şi 10.000 bucăţi bilete pentru pensionari şi persoane cu handicap procesate pe borderouri, în perioada aprilie – august 2013, dar nedecontate.

Până la această oră, faţă de trei dintre învinuiţi, procurorii au luat măsura privativă de libertate privind interdicţia de a părăsi ţara, iar faţă de alţi 4 învinuiţi a fost luată măsura reţinerii pe bază de Ordonanţă de reţinere, pentru o perioadă de 24 de ore. Ceilalţi învinuiţi sunt în continuare audiaţi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba urmând ca faţă de aceştia să luate măsurile legale.

Persoanele reţinute au fost depuse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba urmând ca în cursul zilei de 03.10.2013 să fie prezentaţi Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă.

Acţiunea de azi a fost organizată pentru documentarea activităţii infracţionale a 24 de persoane din care 2 persoane juridice, cercetate într-un dosar penal instrumentat de Serviciul de Investigare a Fraudelor al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, în care s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor de „înşelăciune”, ”complicitate la înşelăciune”, „fals în înscrisuri oficiale”, „fals în înscrisuri sub semnătură privată” şi „uz de fals” . Cercetările continuă.

În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniţi de către poliţişti din cadrul inspectoratelor de politie județene Hunedoara si Bihor, precum şi de poliţişti ai Serviciului de Operațiuni Speciale Alba, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, efectuează simultan 18 percheziţii la domiciliile unor persoane din Alba (11), Bihor (2) şi Hunedoara (3) şi sediile a două societăţi comerciale din judeţul Alba, care au ca principal obiect de activitate transportul public de persoane.

Pe baza mandatelor de aducere, 17 învinuiţi vor fi conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit că reprezentanții celor două societăţi comerciale de transport persoane din Câmpeni şi Baia de Arieş, au impus angajaților ce dețin calitatea de conducători auto, să realizeze venituri țintă, pe fiecare rută de transport, prin obținerea de bilete subvenționate, chiar daca persoanele beneficiare ale acestora, nu au efectuat deplasări. Pentru realizarea scopului, conducătorii auto şi-au stabilit legături cu diferite persoane din localități situate pe rutele de transport, care in schimbul unor sume de bani, obțineau bilete de transport subvenționate, ce erau ulterior folosite la decontare.

Activităţile ilicite s-au desfăşurat începând cu anul 2009, pe rute de transport rutier de persoane de pe raza judeţelor Alba, Bihor, Arad, Hunedoara, Cluj şi Timiş, iar pentru sporirea veniturilor, învinuiţii au colectat şi decontat în mod fraudulos, cupoane statistice ale biletelor speciale pentru călătorii gratuite, cu autobuzele, destinate veteranilor de război, pensionarilor şi persoanelor cu handicap.

Prejudiciul cauzat prin aceste activităţi infracţionale este estimat la 2.216.375 Euro (9.862.873 lei).

Acţiunea ce are loc azi a fost organizată pentru documentarea activităţii infracţionale a unui număr de 24 de persoane din care 2 persoane juridice, cercetate într-un dosar penal instrumentat de Serviciul de Investigare a Fraudelor al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

În cauză a fost dispusă începerea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor de „înşelăciune”, ”complicitate la înşelăciune”, „fals în înscrisuri oficiale”, „fals în înscrisuri sub semnătură privată” şi „uz de fals” .

Cercetările continuă.

 

Banner USR plus
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22500 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*