Sebeș: Doi minori au fost reţinuţi de poliție după ce i-au furat unei femei mai multe bunuri

Cornel Comsa Europarlamentare

retinutPoliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată prin 112, la data de 29 septembrie, de către o femeie de 51 de ani, din municipiul Sebeş, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe strada Mureşului din municipiul Sebeş, două persoane de sex bărbătesc, i-au sustras o pungă din plastic pe care o avea în mână şi în care avea mai multe bunuri. Imediat după sesizare, o patrulă de siguranţă publică formată din poliţişti şi jandarmi, s-a deplasat în zona de comitere a faptei iar la scurt timp cei doi suspecţi de comiterea furtului au fost identificaţi şi reţinuţi. Aceştia sunt doi minori, ambii în vârstă de 17 ani, unul din Miercurea Sibiului, judeţul Sibiu şi unul din comuna Uniceni, judeţul Neamţ, asupra lor fiind găsite bunurile sustrase de la femeie (o farfurie, un portmoneu, cheile de la locuinţă precum şi mai multe înscrisuri). Faţă de cei doi suspecţi a fost luată măsura reţinerii, urmând ca în cursul zilei de luni, 30 septemrie, să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Pro Romania
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18224 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*