Sebeș: Alcoolul i-a deschis unui bărbat pofta pentru muzica dată la maxim. S-a ales cu amendă

jandarmiAflat sub influenţa băuturilor alcoolice, un bărbat a provocat un scandal la Colonia Petreşti din municipiul Sebeş. Jandarmii au intervenit prompt, au aplanat tensiunile şi l-au sancţionat contravenţional. Incidentul s-a petrecut sâmbătă, 11 ianuarie, la ora 19.00 şi a fost semnalat prin apel la 112. Un echipaj de jandarmerie din cadrul Secţiei Sebeş a răspuns prompt solicitării şi a ajuns la locul indicat înainte de amplificarea conflictului. Din verificările efectuate a reieşit că domnul Constantin A. intrase în conflict cu vecinii de apartament deoarece nu a fost de acord să-şi asculte melodiile preferate la un volum care să poată fi tolerat de aceştia. Rugat în repetate rânduri să dea muzica mai încet, bărbatul aflat în stare de ebrietate a refuzat de fiecare dată, însoţindu-şi refuzul cu injurii şi ameninţări cu acte de violenţă. Jandarmii l-au găsit în faţa blocului în timp ce discuta în contradictoriu cu câţiva vecini, situaţia riscând să degenereze de la violenţe verbale la violenţe fizice. Interpelat de jandarmi, bărbatul de 33 de ani a oprit muzica, a recunoscut că a greşit şi  şi-a pus faptele săvârşite pe seama consumului exagerat de alcool. În conformitate cu prevederile legale,  a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 de lei. Pentru evitarea unor situaţii de acest fel, jandarmii reamintesc cetăţenilor că tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, constituie contravenţie şi se sancţionează cu  amendă cuprinsă între 200 şi 1000 de lei. De  asemenea, trebuie avut în vedere că Legea 61/1991, republicată, prevede o sancţiune contravenţională sub forma amenzii cuprinse între 500 şi 1500 de lei pentru cei care organizează petreceri cu caracter privat şi utilizează aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea vecinilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16368 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*