Screening oftalmologic gratuit la grădinițele din Alba Iulia, printr-un proiect derulat de Lions Club Alba Iulia

screening oftalmologicLions Club Alba Iulia a lansat, la începutul anului 2017, o acțiune ce vizează combaterea bolilor oftalmologice la copiii cu vârste fragede. Ca urmare a acestei iniţiative, aproximativ 400 de copii de la 3 grădiniţe din oraş au beneficiat de screening gratuit în primele două luni ale acestui an. Acțiunea este realizată în parteneriat cu Clinica Oftalmologică  Opticline, care pune la dispoziție aparatura de specialitate și personal medical.

Mădălina Vesa, medic specialist în medicină de familie și membru al Lions Club Alba Iulia, a declarat: ”Dacă se depistează până la vârsta de 6 ani, problemele de vedere la copii pot fi rezolvate mai ușor. Totuşi, nu toți părinții își permit o consultație la oftalmolog sau nu dispun de timpul necesar. De aceea, ne-am propus să efectuăm acest screening oftalmologic la toate grădiniţele din Alba Iulia pe parcursul anului 2017. Pentru a se realiza controlul, este nevoie de acordul părinților și al directorului instituției de învățământ”.

Spijinul din partea Clubului Lions nu se opreşte aici. În cazul copiilor care prezintă afecțiuni şi ai căror părinţi nu pot susţine financiar tratamentul recomandat de medicul oftalmolog, Lions Club Alba Iulia va suporta aceste costuri.

 Acesta este doar unul dintre proiectele derulate de Lions Club Alba Iulia în 2017. Clubul desfăşoară activităţi de voluntariat în domenii foarte variate cum ar fi sănătate publică, sport sau cultură. Clubul albaiulian este parte componentă a organizaţiei Lions International, cea mai mare organizaţie non guvernamentală din lume, ce numără în prezent peste 1,4 milioane de membri.

 

Despre Redacția ProAlba 37274 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*