Sărbătoarea copilăriei continuă, la Sebeș. Companiile s-au alăturat Primăriei pentru a oferi cât mai multe cadouri copiilor

Sâmbătă, 1 iunie 2019, împotriva vremii capricioase, Sebeșul a îmbrăcat haina de sărbătoare a copilăriei și a celebrat, cu veselie și voie bună, Ziua Internațională a Copilului. Ca în fiecare an, îmbrăcând forma unei adevărate caravane, Sărbătoarea Copilăriei a fost celebrată în mai multe puncte ale orașului, astfel încât toți copiii Sebeșului să poată participa. Au fost organizate activități la Petrești (unde au evoluat membrii Fanfarei Copiilor, elevii Sophie Dahinten, Rebeca Blaga, Diana Oltean și Paul Fleșeriu-pregătiți de doamna Corina Ofelia Corpodean și Alexandra Pamfilie alături de Greenline), în cartierul Mihail Kogălniceanu (unde copii au fost înveseliți de trupa Grigo Show și Alexandra Pamfilie alături de Greenline). Spectacolele și cadourile s-au mutat spre după-amiază în centrul Municipiului Sebeș, unde au urcat pe scenă copiii din grupul “Do, Re, Mi”, Clubului Copiilor Sebeș, dansatorii de la Clubul Fantasy Dance Sebeș, Alexia Rășinariu, Mihai Șerbănescu, Ciprian Moga, Alexandra Pamfilie și Greenline, marele final aparținându-i lui Vescan.

Toți participanții au primit cadouri surpriză și înghețată, iar la tombola organizată au fost înregistrați 14 câștigători: Petru Daniel, Luca Andrei, Raul Ștefan, Lucas Cernat, Marian Scrob, Bianca Trif, Andrei Mărginean, Larisa Penariu, Mara Bădănac, Ionatan Daniel Pleosca, Alexiu Bondoc, Sergiu Nicolae Ruja, Cristian Drăgușiu și Gabriela Similie, care au primit bicicletele, rolele și mingile oferite de sponsorii oficiali ai evenimentului. Activitățile au continuat luni, 3 iunie 2019, la școlile din Răhău și Lancrăm, unde au fost oferite cadouri tuturor copiilor, bicicletele puse în joc la tombolă revenind elevilor Ioan Tecău (Răhău) și Andrei Cândea (Lancrăm).

Pe parcursul acestei săptămâni, caravana copilăriei va poposi din nou la Petrești și cartierul Mihail Kogălniceanu, unde vor fi oferite noi premii și cadouri.

Pentru succesul ediției din acest an și-au dat mâna atât autoritățile locale, cât și companiile, care s-au întrecut în a oferi premii și surprize celor mai mici cetățeni ai Municipiului Sebeș: primăria a oferit 2.500 de rucsacuri inscripționate cu #DragDeSebeș, sponsorii au oferit dulciuri, sucuri și apă, 20 de mingi, 8 perechi de role, 17 biciclete și 4.000 de cornete de înghețată. Organizatorii mulțumesc și pe această cale tuturor celor implicați în susținerea acestui eveniment: Alpin 57 Lux, Kronospan, Romaqua Group Borsec, San Casa, Salv Metal, Titanic Trans, Dacor Forest, Elio Ind, Amiand House, Toskana Garten, DML Invest, Cibali, Transylvania Show.

Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18650 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*