Săptămâna precedentă, polițiștii din Alba au aplicat amenzi de peste 240.000 de lei în urma unei acțiuni pentru siguranța cetățeanului

politieÎn perioada 8 – 14 ianuarie 2016, poliţiştii din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigare a criminalităţii economice, acțiuni speciale şi arme, explozivi şi substanţe periculoase au constatat 52 de infracţiuni, din care 29 de natură judiciară, 4 la Codul Silvic, 1 la regimul vânătorii, 17 la regimul rutier şi una de altă natură.

Au fost aplicate 1.268 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 240.435 lei, din care 114 la Legea 61/1991 republicată pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 7 la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, 1.106 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 39 la alte acte normative.

Dintre sancţiunile la regimul circulaţiei rutiere, 303 au fost aplicate pentru viteză excesivă, 3 pentru alcool, iar restul au fost aplicate pentru alte abateri. Au fost reţinute 62 de permise de conducere şi au fost retrase 29 de certificate de înmatriculare.

Poliţiştii vor continua acţiunile pentru menţinerea liniştii publice şi pentru creşterea siguranţei rutiere.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16657 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*