Sancțiuni pentru 15 persoane din Alba care nu au respectat măsurile sanitare în vigoare

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. În ultimele 48 de ore, au fost verificate 1.639 de persoane aflate în carantină, 1.096 aflate în izolare și au fost organizate 22 de acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 836 de persoane. Alte 39 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.

Au fost controlate 24 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 72 de terase, restaurante, fastfood-uri și 89 de mijloace de transport, din care 31 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 15 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și una care nu a respectat măsura crantinării/izolării.

Recomandăm cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție și să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

Reamintim faptul că masca de protecție trebuie purtată în toate spațiile închise sau deschise, inclusiv pe stradă.

Singurele măști acceptate sunt cele chirurgicale și cele FFP2. Acțiunile de control vor continua.

 

 

 

 

 

Despre Redacția ProAlba 30191 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*