Sâmbătă: La Pianu de Jos se va desfășura competiția „Supremia Golf Cup”

supremia golf 1Sâmbătă, 24 mai, compania Supremia Grup organizează cea de a şasea ediţie a evenimentului „Supremia Golf Cup”. Ca în fiecare an, acesta va fi organizat în cadrul Clubului de Golf „Paul Tomiţă” din Pianu de Jos. Peste 200 de iubitori ai nobilului sport, atât din ţară, cât şi din străinătate, vor lua parte la această competiţie deosebită, ca jucători sau ca susţinători. Supremia Grup promovează, astfel, practicarea sportului în aer liber şi îşi aduce în permanenţă contribuţia la dezvoltarea comunităţii, responsabilitatea socială extinzându-se asupra tuturor evenimentelor companiei. Mai mult, se intenţionează exploatarea potenţialului de business şi facilitarea interacţiunii marilor jucători din industria alimentară -şi nu numai-, cu scopul de a impulsiona economia judeţului. Supremia Golf Cup reprezintă o marcă înregistrată a companiei Supremia Grup şi se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de Golf. Evenimentul se bucură de o popularitate ridicată atât în rândul participanţilor şi mass-mediei, cât şi în rândul autorităţilor locale. Încă din 2009, evenimentul întruneşte anual personalităţi remarcabile şi oameni de succes din cele mai importante companii naţionale şi internaţionale. Chiar dacă toţi concurenţii participă la Supremia Golf Cup din pasiune pentru acest sport, emoţiile cresc pe măsură ce evenimentul se apropie. Supremia Golf Cup este un turneu OPEN, (înscrierea este liberă). Pentru participarea la supremia golf 2această competiţie, înscrierile se fac pe website-ul clubului de golf: www.golfclubpaultomita.ro sau direct la secretariatul Clubului de Golf „Paul Tomiţă”. La această competiţie se înscriu anual jucători de golf amator, legitimaţi la unul din cluburile de golf membre ale Federaţiei Române de Golf sau Federaţiei Internaţionale de Golf. Aceştia vor concura la următoarele categorii: Categoria I, Categoria a II-a, Categoria a III-a, Categoria „Doamne”, Categoria „Juniori”, în timp ce premiile speciale vor fi acordate pentru „Longest Drive” şi „Nearest to pin”. Chiar şi cei ce nu vor lua parte la competiţie vor beneficia de un program atractiv, special creat de către reprezentanţii companiei.

„În golf, vorbim despre a fi mai bun de la un joc la altul. Iar noi, de la o ediţie la alta, am fost tot mai pregătiţi, mai atenţi la detalii, mai preocupaţi de a oferi oaspeţilor noştri o competiţie care să le depăşească aşteptările. Am ajuns la ediţia a VI-a şi, cum una dintre valorile Supremia Grup este îmbunătăţirea continuă, vă promitem ca şi în 2014 vă vom oferi golf suprem!”, menţionează organizatorii. Sponsorii din acest an ai competiţiei sunt Compania Supremia Grup, Restaurantul Preciosa şi Cramele Ciumbrud.

Supremia Grup invită, pe această cale, toţi iubitorii golfului să participe la competiţia organizată, întrucât „[…] nimeni nu va avea vreodată acest sport la degetul mic. Nu va exista runda pe care să o închei cu gândul că nimic nu putea fi îmbunătăţit. Poate de aceea golful e cel mai impresionant sport. Nu joci împotriva unui adversar, competiţia este cu tine însuţi, pentru a obţine cel mai bun scor.” (Bobby Jones, 1902 – 1971)

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21769 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*