Sâmbătă: CSU Alba Iulia va întâlni, pe teren propriu, echipa CSM Oradea

csu - galati 11Echipa universitară va întâlni sâmbătă, 26 octombrie, cu începere de la ora 16:00, în Sala de sport a Universității din Alba Iulia pe CSM Oradea, într-un meci care contează pentru etapa a V-a a Campionatului Național de baschet feminin. Partida se anunță a fi un galop de sănătate pentru echipa gazdă, având în vedere că joacă pe teren propriu, are un lot mult mai valoros decât al orădencelor, obiective mult mai îndrăznețe, dar și avantaj clar în întâlnirile directe. Totuși, universitarele trebuie să trateze partida cu seriozitate și concentrare, deoarece în acest debut de sezon formația din județul Bihor a reușit să transfere in extremis 4 jucătoare din SUA, pentru a-și întări lotul și a evita situația în care s-a aflat sezonul precedent, pe care l-a încheiat fără victorie. În acest debut de sezon, trupa din Alba Iulia a pornit mai bine decât orădencele și a reușit trei victorii în patru etape (cu BCM Danzio Timișoara, CSM Târgoviște și Rapid București), singura înfrângere venind cu campioana ICIM Arad. De cealaltă parte, CSM Oradea are o victorie (prima după un an de zile), obținută cu Universitatea Cluj-Napoca și două înfrângeri, partida din etapa a IV-a cu BCM Danzio Timișoara fiind amânată. În întâlnirile directe, avantajul este clar de partea echipei CSU Alba Iulia, care conduce cu scorul de 8-4, reușind să câștige ultimele opt partide față în față. Ultima dintre ele (scor 132-40) a stabilit chiar mai multe recorduri, printre care: cea mai mare diferență de puncte într-un meci, dar și cele mai multe puncte marcare într-o dispută de o formație, în sezonul precedent. În ultima partidă disputată în campionat, CSU Alba Iulia a câștigat clar miercuri, 23 octombrie, în deplasare cu Rapid București, scor 83-35, și are în acest moment trei victorii și o înfrângere după patru etape scurse din Liga Națională de baschet feminin.

Despre Redacția ProAlba 37472 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*