Șah: Mihnea Costachi și Adrian Sechereș au fost convocați la lotul național de juniori

Adrian Secheres - campion judeteanJuniorii Mihnea Costachi (Alba Iulia) şi Adrian Sechereş (Teiuş) au fost convocaţi la lotul naţional de juniori, urmând a face parte din echipa România „B” la Campionatul European de juniori pe echipe sub 18 ani care se va desfăşura la Iaşi în perioada 15-21 iulie.

Deşi are doar 14 ani, Mihnea Costachi va juca la prima masă a echipei secunde a României de juniori sub 18 ani, acolo unde îl aşteaptă confruntări cu adversari foarte redutabili ca maeştrii internaţionali Kacper Drozdowski (Turcia) şi Cemil Can Ali Marandi (Turcia) sau maeştrii FIDE Antal Tibor Kende (Ungaria) şi Johannes Carow (Germania). Cu siguranţă va fi un turneu extrem de util pentru campionul albaiulian, care se pregăteşte pentru Mihnea CostachiCampionatele Mondiale de juniori sub 14 ani, care vor avea loc în luna septembrie în Africa de Sud.

Adrian Sechereş (16 ani), care săptămâna aceasta s-a clasat pe locul 14 din 101 de participanţi în openul internaţional de seniori “Trofeul Litoralului” de la Eforie Nord, este al 5-lea în echipa de bază, urmând ca atunci când va juca să evolueze la masa 4.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22030 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

1 Comment

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*