S-a lansat primul serial realizat în întregime la Alba Iulia. Urmăriți primul episod din “Mă cunoașteți?”

„Mă cunoaşteţi?”, primul serial filmat în întregime în Alba Iulia, a fost lansat, miercuri, 16 mai 2018, la Alba Iulia, în incinta Art Cafe Downtown , în prezența câtorva zeci de persoane. Episodul pilot a fost realizat cu o echipă de 30 de tineri din oraș, majoritatea liceeni. Cele șase personaje sunt interpretate de Elena Smeu Mare, Denise Acciaiuoli, Antonella Serafino, Miruna Cioară, Adrian Lupșan, Oliviu Grozav și Clăbuc.

Mai jos, episodul pilot! (textul continuă, după materialul video)

Serialul are un puternic mesaj inspiraţional pentru adolescenţi: „Visele trebuie urmate iar greutățile sunt doar impulsuri care să-i poarte mai departe”. Povestea se adresează și părinților, deoarece multe dintre situațiile dificile, prezentate în film, aduc în discuție relația părinte copil. Proiectul a demarat între prieteni și se bazează pe un scenariul realizat de Clăbuc, cunoscut publicului din Alba Iulia, ca actor al Grupului Skepsis. ,,Emoțiile au fost mari. Localul a fost plin. Am rămas surprins să văd atâta lume dornică să afle despre ce este vorba. S-a râs, s-a plâns și s-a stat ca pe cuie pe toată durata episodului. Feedback-urile au fost foarte bine și unele critice în modul constructive” a mărturist Clăbuc, imediat după lansare.

Filmările  au durat câteva luni și au însemnat un efort susținut pentru toți cei implicați, deoarece totul s-a derulat în timpul liber al actorilor amatori.

„A fost destul de greu să strângem pe toată lumea laolaltă deoarece toți cei implicați au făcut acest lucru din plăcere și fiecare este ocupat cu altceva: școală, facultate sau serviciu. De aceea timpul și vremea, foarte rece la începutul acestui an, au fost cele mai mari piedici”, a spus Oliviu Grozav unul dintre actori și asistentul de regie al serialului.

 „Suntem foarte bucuroși că vom reuși să lansăm primul episod. Până acum am simţit mult interes din partea tinerilor. Finalul serialului este unul deschis și în funcție de reacțiile pe care le vom avea vom continua acest proiect. Sperăm însă să primim mesaje şi din partea părinţilor, deoarece multe dintre temele abordate au legătură cu relaţia dintre tineri şi familie”, a adăugat  Clăbuc.

Proiect care a mobilizat foarte mulți adolescenți din Alba Iulia este susținut de mai multe instituții. Partener principal: Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia. Parteneri: Centrul de Resurse Academia Doamnelor din Alba Iulia, Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia, Fundația Grupul Skepsis. De asemenea, și de parteneri privați: Cornel Gruian Media Production, care a realizat filmările și montajul,  Art Cafe Downtown și Casa de producție muzicală „Moving Records” Alba Iulia, acolo unde a fost înregistrată melodia „Mă cunoașteți?” și a fost realizat fundalul sonor al întregului serial.
Mai jos, piesa „Mă cunoașteți?”

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 17033 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*