S-a adoptat un set de măsuri pentru simplificarea procesului de verificare a proiectelor finanţate din fonduri structurale şi de coeziune

Guvernul României a adoptat la 30 mai 2012 o serie de măsuri în vederea simplificării procesului de verificare a cererilor de rambursare aferente proiectelor finanţate din instrumente structurale.

Efectele acestor măsuri – identificate de Ministerul Afacerilor Europene împreună cu autorităţile de management (AM-uri) – vor consta în scurtarea duratei procesului de verificare a cererilor de rambursare, în reducerea poverii administrative atât la nivelul beneficiarilor, cât şi al structurilor care gestionează fondurile, precum şi în creşterea predictibilităţii activităţii beneficiarilor proiectelor.

Conform memorandumului aprobat de guvern, se vor simplifica şi transparentiza solicitările de documente necesare la depunerea cererilor de rambursare. În termen de două săptămâni, autorităţile de management vor trebui să avanseze spre aprobare Ministerului Afacerilor Europene lista exhaustivă a documentelor justificative pentru cheltuielile declarate de beneficiari. Lista va specifica cu claritate documentele care sunt solicitate ca anexă la cererea de rambursare, respectiv cele care trebuie păstrate la sediul beneficiarului şi constituie subiect de verificare la faţa locului.

O altă măsură – pe care autorităţile de management o vor implementa în trei săptămâni – constă în eliminarea verificării administrative a elementelor de cost cu valoare mai mică de o mie de lei.

Totodată, Ministerul Afacerilor Europene va elabora proceduri simplificate de verificare a achiziţiilor efectuate de către beneficiarii privaţi şi le va supune aprobării guvernului în termen de patru săptămâni.

Executivul a decis la 30 mai 2012 modul de implementare a măsurilor cu aplicare imediată, pe viitor urmând a fi avute în vedere şi măsuri cu aplicare pe termen mediu: simplificarea conţinutului şi documentării verificărilor, extinderea eşantionării în verificări şi modificări instituţionale. De asemenea, se va viza eliminarea evidenţelor paralele, redundante, privind proiectele şi utilizarea sistemului unic de management al informaţiilor (SMIS) ca unică sursă de informaţii esenţiale despre proiectele realizate din fonduri structurale şi de coeziune.

aracerкак взломать вай фай сеть

Despre Redacția ProAlba 37278 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

1 Comment

  1. O veste deosebită!
    Așteptăm tot pachetul de modificări.
    Nu uitați, cu aceste noi legi, hotărâri și proceduri avute în vedere,lucrează aceiași oameni.
    Super-birocrația este în mintea celor menționați. Nu la toți, dar la mult prea mulți.
    Este o vorbă, care spune că – peștele de la cap se împute, dar se curăță de la coadă.
    Oare putrefacția, s-a generalizat?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*