RMGC anunţă oficial concedierea a 80% din angajaţi în luna aprilie. Aproape 400 de oameni vor fi trimişi în şomaj

ziuaminerului3Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) concediază în aprilie 80 la sută dintre angajaţi. Compania minieră susţine într-un comunicat de presă făcut public luni că decizia este determinată de întârzierile în evaluarea şi avizarea de către autorităţi a proiectului minier de la Roşia Montană, fiind, astfel nevoită să îşi reducă drastic activitatea. Astfel, potrivit companiei, 373 dintre cei 481 de salariaţi ai RMGC îşi vor pierde locul de muncă începând cu luna aprilie.

RMGC precizează că „este nevoită să ia această măsură din motive obiective – întârzierile nejustificat de mari în procedurile de autorizare a proiectului minier de la Roşia Montană şi incertitudinea cu privire la finalizarea acestor proceduri au făcut că decizia privind restructurarea să nu poată fi evitată”.

Astfel, mai arată sursă citată, „începând cu luna aprilie, circa 1.000 de familii îşi vor pierde o sursă esenţială de venituri prin reducerea activităţii companiei, care a dus la disponibilizea colectivă a majorităţii angajaţilor şi sistarea tuturor programelor sociale şi de investiţii în zona”.

RMGC mai susţine că, în ciuda faptului că este nevoită să desfiinţeze peste 80% dintre posturi, compania „îşi menţine disponibilitatea de a investi resurse financiare importante pentru a dezvoltă cea mai modernă mînă auriferă din România. Astfel, RMGC speră că restructurarea să fie doar o măsură temporară, până când guvernul va aviza proiectul minier, ceea ce va permite companiei să angajeze mii de oameni”.

Comunicatul transmis de Roşia Montană Gold Corporation:

Din cauza întârzierilor nejustificat de mari în evaluarea şi avizarea proiectului minier de la Roşia Montană, în ciuda eforturilor companiei, Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) este constrânsă să-şi reducă foarte mult activitatea, măsură care va duce la disponibilizarea a circa 80% dintre angajaţi. Compania va depune la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Albă planul de restructurare, care presupune un program de concedieri colective, făcând toate eforturile posibile pentru a diminua impactul social al acestei măsuri.

Cumulat, circa 1.000 de familii din zona minieră a Munţilor Apuseni vor fi afectate de reducerea activităţii companiei miniere, astfel:

– 373 dintre cei 481 de salariaţi ai RMGC îşi vor pierde locul de muncă începând cu luna aprilie 2014;

peste 100 de locuri de muncă din programele sociale finanţate de RMGC se vor pierde că urmare a reducerii de activitate;

– peste 300 de locuri de muncă de la companiile furnizoare de bunuri şi servicii (materiale de construcţii, transport, reparaţii auto, alimente, papetărie, echipamente IT, servicii de arhitectură şi proiectare etc) din Roşia Montană, din zona Munţilor Apuseni şi din judeţul Albă se estimează că se vor pierde;

– 283 de beneficiari ai programului social pe care RMGC l-a derulat în Roşia Montană şi în zona au rămas fără niciun sprijin.

„Din păcate, în loc că acum să angajăm mii de oameni aşa cum ne-am pregătit, că să începem să construim mînă, ne vedem nevoiţi să concediem 80% dintre angajaţi, deşi şomajul în zona este uriaş şi nu există alternative viabile în acest moment. Este foarte grav că suntem în situaţia să oprim sursă de venit pentru peste 1.000 de familii din zona – oameni care sunt mineri din tată în fiu şi care nu au alte opţiuni. Am proiectat o mînă de ultima generaţie, care respectă cu stricteţe legislaţia românească şi europeană, utilajele aşteaptă în depozit începerea activităţii şi suntem gata de implementarea proiectului minier de la Roşia Montană. Suntem în continuare convinşi că România ar trebui să decidă aprobarea proiectului minier de la Roşia Montană, iar atunci compania va putea să îşi reîntregească forţă de muncă şi mai mult, va mai angaja alte mii de oameni, că să construim şi să punem în funcţiune această mînă modernă”, a declarat Dragoş Tănase, director general al RMGC.

Compania RMGC deţine o licenţă valabilă de exploatare minieră pentru zăcământul de aur şi argint de la Roşia Montană. RMGC va menţine, la un nivel restrâns, activităţile care permit păstrarea licenţei miniere şi continuarea avizării proiectului, la care se adaugă şi un nivel minim de activităţi administrative şi de suport. Se va reduce la minimum numărul angajaţilor implicaţi în alte activităţi care în acest moment sunt stopate sau foarte mult restrânse – cum ar fi construcţii, restaurarea obiectivelor de patrimoniu, cercetarea şi restaurarea galeriilor miniere, restaurarea caselor din centrul istoric al localităţii, activităţi de relocare, comunicare etc.

Astfel: lucrările de amenajare a galeriei Cătălina Monulesti vor fi suspendate; lucrările de proiectare şi reabilitare ale Centrului Istoric al Roşiei Montane vor fi suspendate; lucrările de amenajare a unităţilor de primire turişti (hotelul „Primăria Veche” precum şi pensiunea din Şcoală Veche) vor fi suspendate; toate programele de asistenţă socială şi comunitară vor fi suspendate. Prin blocarea investiţiei miniere şi în absenţa evidenţă a altor investiţii de anvergură, viitorul Roşiei Montane este incert. Oamenii din zona riscă să vadă cum localitatea se năruie sub ochii lor, deşi marea lor majoritate au susţinut, în repetate ocazii, inclusiv la referendumul local desfăşurat în decembrie 2012, că vor că tradiţia minieră, veche de două mii de ani, să meargă mai departe.

Dincolo de efectele sociale, întreruperea programelor de investiţii şi restrângerea activităţii companiei miniere pot duce la degradarea ireversibilă a patrimoniului cultural, la pierderea tuturor progreselor făcute până acum în cercetare şi restaurare, precum şi la agravarea problemelor de mediu existente. Efectele sociale vor fi resimţite pe termen lung, prin depopularea continuă a zonei, tinerii fiind nevoiţi să plece în căutarea locurilor de muncă. Mai mult decât atât, o zona în degradare şi în curs de depopulare are şanse tot mai reduse să atragă alţi investitori, mai ales că istoricul proiectului minier este un precedent deloc încurajator pentru alte companii în căutare de destinaţii pentru viitoarele lor afaceri. Pe parcursul anului 2013, proiectul Roşia Montană a fost evaluat de o comisie interministerială, de o comisie interparlamentară specială şi de toţi membrii parlamentului României, fără a există un răspuns final cu privire la autorizarea investiţiei.

Pornind de la un preţ al aurului de 1.200 de dolari/uncie, proiectul minier de la Roşia Montană poate aduce peste 5 miliarde de dolari în economia României, din care 2,3 miliarde USD că venituri ale statului din taxe şi impozite şi 2,9 miliarde USD că încasări ale furnizorilor şi angajaţilor români. În total, proiectul ar aduce României beneficii directe şi indirecte de 24 miliarde USD şi ar reprezenta una dintre cele mai mari investiţii străine din România. În plus, proiectul prevede o garanţie de mediu de 146 milioane USD şi investiţii semnificative pentru patrimoniul din Roşia Montană. Mînă de la Roşia Montană poate genera mii de locuri de muncă, respectând legislaţia de mediu din România şi Uniunea Europeană şi aplicând cea mai modernă tehnologie disponibilă.

Despre Redacția ProAlba 37267 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

2 Comments

  1. De fapt de câte mii de locuri de muuuncă este vorba? 10 mii? 200 de mii? Nu se poate da un răspuns exact? Tot mii şi mii de locuri de muuuncă se vorbeşte. Atâta o tot manipulăm şi o tot ,,dăm de gard” . 🙁

  2. ce bine ar fi fost sa fi fost pacaleala de 1 Aprilie. Si asa se traia greu in zona, dar uite ca statul nu este preocupat deloc de acea zona si tot lalaia luarea unei decizii de mai bine de un deceniu. Va place situatia, dragi politicieni?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*