Rezultatele proiectului „Mobilitate si Inovare pentru Ocupare- MOVE“ în județul Alba

CONFERINTA MOVE (5)Proiectul „Mobilitate si Inovare pentru Ocupare- MOVE“ a fost derulat de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj, Asociația Inceptus România, SC RSC CONSULTING SRL, Asociația Dezvoltarea Capitalului Uman și Desarrollo de Estrategias Exteriores (Spania), în perioada aprilie 2014-noiembrie 2015. Grupul țintă al proiectului a fost format din: persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, șomeri și șomeri de lungă durată, personae inactive.

Serviciile proiectului au fost furnizate în județul Alba de către experții Asociației Dezvoltarea Capitalului Uman. Rezultatele obținute au fost prezentate în cadrul Conferinței finale locale, organizată, miercuri, 18 noiembrie 2015,  în sala de Conferințe a Hotelului „Cetate“, strada Unirii, nr.3, municipiul Alba Iulia, județul Alba. Un număr de 142 de persoane din județul Alba au primit servicii de informare și consiliere profesională, pe parcursul cărora au aflat informaţii despre oportunităţile existente pe piaţa muncii. Din numărul total, 130 au absolvit cursurile de „Lucrător comercial“, „Lucrător în structure pentru construcții“, „Comunicare în limba engleză“, „Manager de proiect“ și au obținut certificate recunoscute în țară și străinătate. În urma ședințelor de mediere, 44 de persoane și-au găsit un loc de muncă. Experții proiectului au acordat și sprijin pentru deschiderea de afaceri.

Proiectul Mobilitate si Inovare pentru Ocupare- MOVE“  s-a derulat în regiunile Centru și Nord-Vest și a fost co-finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investeşte în oameni!”.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21098 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*