Reuniunea informală a miniștrilor culturii la București

În contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, în data de 16 aprilie 2019, a avut loc reuniunea informală a miniștrilor culturii, la Palatul Parlamentului, București.

Evenimentul a reunit miniștrii din statele membre ale Uniunii Europene și a fost  prezidat de ministrul român al Culturii şi Identităţii Naţionale,Valer Daniel Breaz.

Prima parte a Consiliului informal a abordat tematica privind finanțarea și inovarea sectoarelor culturale și creative, o componentă de lucru importantă la nivel european, în contextul în care aceste domenii de acțiune se confruntă cu noi provocări, generate de evoluțiile digitale.

„Una dintre prioritățile Președinției Române este reprezentată de crearea de noi oportunități pentru sectoarele culturale și creative din Uniunea Europeană. Reuniunea de la București a abordat teme privind modalitățile de intensificare a eforturilor comune ale statelor membre și ale instituțiilor europene, în vederea încurajării inițiativelor antreprenoriale și a utilizării mecanismelor inovatoare de finanțare, care vor facilita dezvoltarea industriilor culturale și creative și vor atrage publicul larg”, a declarat Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz.

Cea de-a doua parte a dezbaterii a abordat tematica patrimoniului cultural, valorificând moștenirea și dinamica generată de Anul European al Patrimoniului Cultural 2018, care a însumat un număr de peste 18000 de evenimente și 10 milioane de beneficiari direcți și indirecți, reprezentând astfel un succes incontestabil.

„Anul European al Patrimoniului a fost, fără îndoială, o sursă de inspirație pentru acțiunile care vor fi întreprinse la nivel național. Obiectivul nostru vizează menținerea patrimoniului pe agenda UE, prin continuarea măsurilor de sprijin care să asigure implicarea tinerilor, încurajarea turismului local și promovarea mesajelor pozitive despre identitatea europeană și despre valorile noastre comune”, a mai spus Ministrul Culturii și Identității Naționale.

Totodată, în cadrul reuniunii informale organizate de Ministerul Culturii și Identității Naționale la Palatul Parlamentului, marea majoritate a miniștrilor a agreat o declarație cu privire la rolul culturii în agenda politică europeană. În cadrul declarației, statele membre UE și-au exprimat solidaritatea cu poporul francez, în urma incendiului care a afectat Catedrala Notre-Dame de Paris, un simbol neprețuit în memoria culturală europeană.

“Ne exprimăm simpatia și solidaritatea cu poporul francez ca urmare a tragediei de la Notre-Dame, care afectează o emblemă a patrimoniului cultural european”, a menționat Valer-Daniel Breaz.

La reuniune a mai participat Comisarul european Tibor Navracsics, responsabil pentru educație, cultură, tineret și sport, dar au fost prezenți și  reprezentanţi ai Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene și reprezentanți ai Guvernului României. 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18625 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*