Regal de poezie la Alba Iulia: 21 de poeți români contemporani vor citi din versurile lor. La eveniment va fi prezent și actorul Constantin Chiriac

gala poezieiRegal de poezie la Alba Iulia: 21 de poeți români contemporani, aleși de Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, vor  citi din versurile lor pentru dumneavoastră, doamnelor, domnișoarelor și domnilor. Consiliul Județean Alba, Uniunea Scriitorilor din România, filiala Alba-Hunedoara și Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia și Muzeul Național al Unirii,vă invită marți,1 septembrie 2015, ora 18,00, pe Aleea Muzeului, pentru a ne bucura împreună de un eveniment cultural mult așteptat: Gala Poeziei Române Contemporane– lista lui Manolescu, ediția a V-a. Actorul Constantin Chiriac, prezent din nou la Alba Iulia pentru a  oferi un deosebit recital poetic, precum și muzicienii Liviu Cernat (vioară) și Ovidiu Pârjol (pian), care vor  ne vor încânta cu frumoase acorduri  muzicale,  completează regalul nostru poetic. Evenimentul va fi înregistrat și transmis de Televiziunea Română.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19320 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*