Reacție a Primăriei Alba Iulia către consilierii PSD și ALDE: “Poate că și sursele domniilor lor sunt tot din Iran și Pakistan.”

Primăria Alba Iulia a reacționat, vineri, prin vocea purtătorului de cuvânt al instituției, Mihai Coșer, față de un un comunicat remis presei de către consilierii locali ai Partidului Social Democrat şi Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor din  Consiliul local al municipiului Alba Iulia în care se susține că “Mircea Hava încalcă Legea finanţelor publice locale.” (comunicatul consilierilor PSD și ALDE AICI). 

”Suntem obișnuiți cu astfel de favoruri „marca” PSD-ALDE. Însă, ca să observi ce se întâmplă aici, în comunitate, ar trebui să întrebi și să te informezi dacă nu știi cum stau lucrurile ( iar dânșii nu dau semne că știu) nu doar să “comanzi” un comunicat de presă colțos, ca să mai auda lumea de tine. Poate că și sursele domniilor lor sunt tot din Iran și Pakistan. Unii sunt obișnuiți să cânte ca lăutarii, după ureche, fără partituri, în cazul de față fără să parcurgă legea. 

Așadar: conform legislatiei în vigoare, propunerea de buget se afișează la sediul institutiei în 15 zile de la publicarea legii bugetului, lucru petrecut în 3 ianuarie 2018. În data de 17 ianuarie 2018, a fost publicat proiectul de buget provizoriu la sediul primăriei. În cazul in care domnii consilieri locali de la PSD și ALDE nu știu până la această oră (probabil din cauza tensiunilor politice) nu a ajuns la noi nici măcar costul pe elev pentru a întregi bugetul. Apoi, ar mai trebui sa ajunga și sumele transmise de către Consiliul Județean. Propunerea definitivă de buget va fi evaluată public așa cum s-a intamplat în fiecare an, fără excepție. E trist să vezi ieșiri publice care încep cu “N” și se termină cu “C”. „Nimic”, nu ” noroc”. Noroc a fost la urne, acum e ghinion. ” a transmis, vineri, 19 ianuarie 2018,  Mihai Coșer, purtatorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia.

 

 

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16863 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*