Radu Marcel Tuhuț, deputat: PSD a început procedurile de simplificare a adopțiilor

Cel mai mare necaz pentru un copil este să nu aibă cui să îi spună ”mamă” și ”tată”, iar cea mai mare durere pentru o familie este să nu poată să aibă un copil. În această lume, sunt probleme pe care nici un Stat – nicio putere executivă, legislativă sau judecătorească – nu le poate rezolva în totalitate. Există, în schimb, greutăți care pot fi alinate, răni care pot fi ușor cicatrizate sau poveri care pot fi micșorate.

După mult timp în care nu s-a făcut nimic pentru copiii abandonați, după o lungă perioadă în care mii de copii au pierdut șansa de a avea o familie, ministrul PSD, Gabriela Firea vine și simplifică sistemul de adopție.

Este o decizie care servește interesul major al copiilor, care vor putea fi adoptați mai ușor și care vor ieși dintr-un sistem care îi condamnă, în general, la o viață la marginea societății. În același timp este și o decizie benefică pentru familiile care doresc să adopte un copil și care vor scăpa de barierele birocratice impuse de actuala legislație.

Această bază de date va fi completată în timp real de către lucrători sociali din toate județele țării. Se vor avea în vedere, de asemenea, monitorizarea post adopție, protecție specială și încurajarea adopției. PSD este alături de copiii abandonați – care merită o șansă la o viață mai bună, dar și de familiile care vor să adopte un copil – un gest nobil, dincolo de orice cuvinte!

 

Președinte PSD Alba,

Tuhuț Radu-Marcel

Despre Redacția ProAlba 30258 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*