Radu Cristian: PSD, alături de cei mulți! Peste 3 milioane de oameni vor primi vouchere pentru alimente

PSD vine din nou cu măsuri concrete în beneficiul celor cu venituri reduse! Proiectul PSD privind acordarea voucherelor pentru alimente se implementează  în ritm accelerat. Recent s-au semnat contractele pentru tipărirea voucherelor, iar Poșta Română a fost desemnată pentru a le distribui. Peste 3 milioane de persoane, din categorii vulnerabile, vor primi un ajutor de 250 de lei, odată la două luni, timp de un an și jumătate.

Beneficiarii proiectului vouchere pentru alimente sunt:

– pensionarii cu venituri nete lunare mai mici sau egale cu 1.500 lei;

– persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri nete lunare proprii mai mici sau egale cu 1.500 lei;

– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere cu venituri nete lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 600 lei;

– familiile monoparentale cu venituri nete lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 600 lei;

– familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social oferit de stat;

– persoanelor fără adăpost.

Jumătate din cele 3,1 miliarde de lei, necesare pentru voucherele de alimente, vor veni din fonduri europene.

Încă o dată realitatea îi contrazice pe cei de la USR care susțineau despre acest program că „este doar un powerpoint” care nu va fi acceptat de Comisia Europeană. PSD este alături de cei mulți, care au nevoie în această perioadă de sprijin concret!

Purtător de cuvânt PSD Alba,

Radu Cristian

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 29599 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*