PSD crede în dezvoltarea Țării Moților! Zeci de kilometri de drumuri vor fi modernizați cu bani de la Guvern

PSD a îndrăznit să creadă în dezvoltarea Țării Moților! Pentru ca proiectele noastre din Apuseni să meargă mai departe avem nevoie de sprijinul dumneavoastră.  De la cel mai mare oraș, la cea mai mică unitate administrativ-teritorială sau stațiune turistică, toate localitățile au primit sau vor primi bani pentru investiții de la Guvernul României.

Haideți să vedem ce a făcut Guvernul României pentru Munții Apuseni:

Capitala Țării Moților a fost pusă mereu de Guvernul PSD la loc de cinste. La Câmpeni, prin PNDL, au fost finalizate trei importante proiecte. Au fost reabilitate grupurile sanitare ale Școlii Primare din Mihoiești, ale Școlii Primare din Vârși, dar și clădirea școlii generale de pe strada Transilvaniei, nr. 4. De asemenea, se află în modernizare două străzi din orașul Câmpeni, precum și DN 141 (DN 75) – Valea Bistrii – Dealu Capsei. Totodată, se modernizează grupuri sanitare la Școala Primară din Valea Bistrii, grupuri sanitare și căi de acces la Școala Gimnazială din Câmpeni, precum și acoperișul, fațadele, spațiile interioare și exteriorul Grădiniței cu program prelungit ”Piticot”. Există, de asemenea, investiții contractate sau în contractare, prin PNDL, respectiv implementate, prin CNI, care vizează infrastructura rutieră și modernizarea unor unități de învățământ. Împreună cu primarul orașul Câmpeni, Călin Ioan Andreș, și echipa de consilieri PSD aceste proiecte importante au devenit posibile.

La Baia de Arieș, investițiile guvernamentale se concentrează pe modernizarea infrastructurii rutiere. Spre exemplu: DC1 Baia de Arieș – Cioara s-a reabilitat cu bani de la Guvern, iar în reabilitare este strada Brazilor – tronsonul II.

În orașul Zlatna se modernizează infrastructura rutieră și se lucrează la rețeaua de alimentare cu apă și canalizare. În derulare sunt două proiecte educaționale importante: modernizarea Liceului ”Corneliu Medrea” și reabilitarea și extinderea Școlii primare ”Valea Mică”. Totodată, Compania Națională de Investiții a preluat Casa de cultură ”Horea Popescu”, în vederea derulării unor lucrări de renovare.

La Abrud investițiile vizează modernizarea străzilor principale și secundare. Investițiile în infrastructură fie sunt finalizate, fie se află în derulare sau sunt contractate, urmând ca lucrările să înceapă curând. Printre străzile care au beneficiat sau urmează să beneficieze de reabilitare se află: Avram Iancu, Lucian Blaga, Traian, Aleea (Zorilor, Florilor, Plopului, Copiilor, Trandafirilor, Rozelor, Parcului, Republicii), Crișan, Abrudelului sau Soharu (și altele, principale sau secundare). În total, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice alocă, prin PNDL, circa 3,7 milioane de euro pentru reabilitarea drumurilor din oraș. În paralel compania CUPRUMIN a beneficiat de un sprijin important din partea Guvernului PSD, urmând în perioada următoare noi investiții în retehnologizare și noi locuri de muncă. Primarul din Abrud, Nicolae Simina, se luptă pentru dezvoltarea acestei frumoase comunități cu sprijinul total al Partidului Social Democrat.

Investiții de peste 7,6 milioane de euro în stațiunea turistică Arieșeni!

La Arieșeni s-au modernizat drumuri, va fi extins și reabilitat dispensarul medical, se va înființa un sistem de canalizare, se va instala o stație de epurare și, tot cu bani de la Guvern, urmează să fie extins sistemul de iluminat public. De asemenea, au fost modernizate așezământul cultural și primăria din Arieșeni. Vorbim despre o stațiune turistică frumoasă, foarte apreciată, aflată la granița dintre două județe, vizitată de foarte mulți iubitori de natură, stațiune care merită să aibă parte de sprijinul Guvernului. Echipa PSD de la Primăria din Arieșeni împreună cu primarul Jurj Vasile Marin dezvoltă această stațiune unică în România.

Fiecare comună din Apuseni a beneficiat de cel puțin un proiect guvernamental de investiții:  

La Almașu Mare, cu bani de la Guvern se reabilitează Școala cu clasele I-IV și grădinița din localitatea Cib. La Avram Iancu investițiile vizează școala din comună, modernizarea drumului Târsa-Cândești, respectiv modernizarea și amenajarea unor drumuri forestiere. Bistra primește prin PNDL peste 5,2 milioane de euro pentru asfaltarea drumului comunal DC 97 Bistra – Poiana, modernizarea drumului comunal DC 212, extinderea alimentării cu apă în satele Crețești și Lunca Largă, dar și pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea școlii cu clasele I-IV din comună. La Bucium, investițiile vizează modernizarea drumurilor, captarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă, dar și eficientizarea sistemului de iluminat public. Primarul Cornel Napău depune, cu sprijinul PSD, toate eforturile pentru dezvoltarea comunei Bucium. Investiții importante sunt contractate și la Ceru Băcăinți – modernizarea drumurilor sătești DS 7 și DS 8 – lucrările urmând să înceapă în curând.

Infrastructura comunală din Apuseni – prioritate a Guvernului Dăncilă

La Ciuruleasa au fost alocați bani de la Guvern pentru modernizarea unor drumuri. Lucrările au fost finalizate, iar de ele beneficiază localnici din satele Buninginea, Ghedulești și Morărești și deopotrivă turiștii care vizitează zona Munților Apuseni. O investiție în contractare este modernizarea sistemului de iluminat public. Tot în comuna Ciuruleasa vor fi reabilitate drumuri și străzi, proiect finanțat prin PNDL 2, în satele Ciuruleasa – Boglești și cătunele Borzești și Călugărești. A fost semnat contractul de execuție, iar lucrările vor începe în curând. Primarul PSD, Radu Marcel Tuhuț, se dovedește a fi încă o dată unul din primarii gospodari ai județului.

La Gârda de Sus a fost contractată modernizarea DJ 750 – Dealu Frumos – Hănășești-Ghețar, iar la Horea sunt în derulare investiții de modernizare a drumurilor DC 125, DC 204 (Drumul lui Iovan), dar a rețelei de drumuri de interes local.

O investiție contractată de la Întregalde vizează modernizarea drumului comunal Tecșești-Ilieți, iar la Lupșa sunt în derulare proiecte de infrastructură rutieră, apă și canalizare, respectiv de modernizare a școlii primare și a grădiniței din Hădărău. Primarul Dănuț Vasile Bârzan, din Lupșa, dezvoltă continuu comunitatea.

La Mogoș Guvernul a alocat bani pentru asfaltarea drumurilor comunale, iar la Ocoliș se modernizează drumuri și se construiesc poduri peste pârâu, fiind contractate fonduri și pentru reabilitarea și dotarea dispensarului.

Apusenii ar fi avut drumuri mai bune dacă toate guvernele ar fi urmat exemplul PSD!

La Poiana Vadului s-a modernizat DC 93, este în derulare DC 137 și s-a contractat reabilitarea Școlii Gimnaziale ”Prof. Dr. Univ. Gheorghe Beleiu”. Pentru primarul Beniamin Toader, din Poiana Vadului, investițiile în drumuri și școli tot timpul au fost prioritate. Și la Poșaga Guvernul a alocat bani prin PNDL pentru modernizarea unor drumuri și a rețelei de distribuție a apei, investițiile fiind în derulare sau contractate. La Râmeț au fost contractate fonduri pentru modernizarea unor drumuri. Primarul Ștefan Traian Popa a demonstrat că este un foarte bun om de administrație, comuna pe care o conduce fiind una dintre cele mai frumoase din Alba. La Roșia Montană s-au alocat bani pentru amenajarea rețelei de alimentare cu apă și canalizare, stație de epurare, modernizare de drumuri și modernizarea sistemului de iluminat public. La Sălciua se modernizează infrastructura rutieră și se înlocuiește și se extinde rețeaua de alimentare cu apă, iar la Scărișoara investițiile vizează modernizarea de drumuri, realizarea unui dispensar medical și modernizarea unor instituții de învățământ. Printre proiectele contractate se află stații de tratare a apei, de epurare și rețele de canalizare. La Sohodol investițiile sunt concentrate pe modernizarea infrastructurii, iar la Stremț, pe lângă repararea drumurilor, se alocă bani și pentru reabilitarea căminelor culturale. La Vadu Moților s-au alocat bani pentru o sală de sport, pentru un cămin cultural, dar și pentru proiecte de infrastructură, reabilitarea unui pod și pentru o stație de tratare a apei, în timp ce la Vidra banii Guvernului sunt investiți în modernizarea drumurilor.

Zeci de milioane de euro au fost alocate pentru modernizarea drumurilor comunale din Munții Apuseni, investițiile fiind fie finalizate, fie lucrările urmează să înceapă.

Dacă toate guvernele ar fi procedat la fel ca cel al PSD, pe drumurile comunale din Apuseni s-ar fi circulat mult mai bine. Guvernul PSD a demonstrat că faptele contează, nu vorbele! Toți au promis, însă doar PSD a avut voință și a crezut în dezvoltarea Țării Moților!

Material realizat la comanda PSD, cod mandatar financiar 41190008, publicat de către S.C. START MEDIA CENTER S.R.L.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18459 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*