PSD Alba: Voicu și Hava și-au bătut joc de profesorii din Alba Iulia

Pe data de  5 octombrie s-a sărbătorit Ziua Internațională a Educației și Ziua Învățătorului, prilej care trebuia să fie unul  de mulțumire și prețuire față de munca cadrelor didactice  din învățământul preuniversitar.

În Alba Iulia, Ziua Învățătorului a fost marcată de Primăria Alba Iulia în cel mai needucat mod, ca o batjocură la adresa tuturor profesorilor din municipiul nostru. După ce în 26 de ani Primăria Alba Iulia nu a fost în stare să renoveze o școală cap-coadă, să pună table smart sau, pur și simplu, să asigure cretă în sălile de clasă, a avut totuși proasta inspirație să-și arate „respectul” față de profesori printr-o masă oferită din bani publici.

Noi credem că respectul față de profesori este cel pe care PSD l-a arătat prin majorarea salariilor cu 20% și cu câte un sfert din grila din 2022 până în ianuarie 2020. PSD a mai arătat respect față de profesori prin majorarea PIB-ului alocat educației la 5.4% și prin reabilitarea școlilor și liceelor din Alba Iulia prin PNDL II.

PSD a arătat respect profesorilor prin salarii mărite și condiții mai bune de muncă, nu prin petreceri și mese date de ochii lumii în scop electoral.

PNL Alba a rămas același PDL Alba conectat la banul public, care se folosește de bugetul local pentru a-și alimenta activul de partid și a-i amăgi pe profesori.

Cum poate Paul Voicu să-i privească în ochi pe profesorii care vin din licee unde bate frigul prin geamuri în timpul iernii sau pe profesorii care își sparg capul prin craterele din curțile unor școli? Cum poate Paul Voicu să vorbească de educație când în orașul „smart” elevii scriu pe tablă cu creta?

Cum își permite Paul Voicu să dea bani pentru petreceri când Primăria a alocat în fiecare an cel mai mic buget pentru învățământ?

Profesorii trebuie să știe că trăiesc într-un oraș în care educația nu este o prioritate pentru primărie, în condițiile în care un elev primește bursă de până la 12 ori mai mică decât salariul minim net  pe țară.

Singurul lucru de care a avut grijă administrația Hava-Voicu a fost să îi cumpere pe directorii de școli și licee astfel încât aceștia să nu solicite bani primăriei pe finanțarea complementară, instigându-i practic să încalce Legea educației naționale.

Domnule Voicu, pentru modul josnic în care ați tratat profesorii din Alba Iulia, încercând să-i mituiți cu o masă care să vă șteargă eșecurile, ar trebui să vă dați demisia azi!

Birou de presă PSD Alba

 

 

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19752 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*