Protest împotriva acordării titlului de Doctor Honoris Causa pentru Gunter Verheugen

2Nu există onoare în premieri politice camuflate de evenimente academice. Câteva zeci de cetăţeni au protestat astăzi împotriva acordării titlului de Doctor Honoris Causa lui Gunter Verheugen, un fost comisar european, notoriu pentru conflictul de interese sancţionat în trecut de Comisia Europeană. La eveniment au fost prezenţi premierul Victor Ponta, primarul Emil Boc, membri ai executivului şi reprezentanţi politici locali. Reamintim că Gunter Verheugen a fost comisar european timp de două mandate, conducând între 1999 – 2004 Comisia pentru Extindere Europeană şi între 2004 – 2010 – Comisia pentru Industrii. În anul 2011 Comisia Europeană a decis să restrânga din motive etice (pentru a evita o situaţie de conflict de interese), activitatea fostului comisar, devenit lobbist, interzicându-i timp de aproape doi ani, orice contact cu instituţiile 8cu care a lucrat în calitate de comisar european. Conform informaţiilor preluate de media de la iniţiatorii procesului de acordare a distincţiei, titlul a fost acordat în urma unei propuneri formulate de reprezentanţii Facultăţii de Studii Europene (Universitatea Babeş-Bolyai), pentru contribuţia substanţială la extinderea Uniunii Europene şi la integrarea României în UE, prin care “ţara noastră a avut şansa modernizării şi înscrierii în ritmurile evoluţiei sec. al XXI-lea”. Astfel, Gunter Verheugen primeşte cel mai înalt grad de distincţie academică pe criterii politice şi nu în baza unor realizări academice sau profesionale.

Prin mesajele protestului s-a expus politizarea gravă şi denaturarea acestui eveniment academic, precum şi reputaţia îndoielnică a personajului laureat. Protestatarii consideră că integrarea în Uniunea Europeană s-a realizat printr-un proces umilitor, fără a reflecta nevoile economice, sociale şi de mediu ale României şi fără a conduce la bunăstare şi dezvoltare aşa cum o arată realitatea socială românească. Astfel, Gunter Verheugen nu merită distincţia de Doctor Honoris Causa. De asemenea, 10asocierea nesănătoasă a lui Verheugen în timpul mandatului de Comisar pentru Industrii cu companii şi industrii recunoscute pentru practici murdare, contribuie la motivele protestului.

Verheugen a fost îndelung contestat de societatea civilă din Europa pentru promovarea organismelor modificate genetic, gazele de şist şi industria extractivă non-energetică. Protestul se adresează lui Gunter Verheugen, Universităţii Babeş Bolyai şi tuturor ploticienilor prezenţi la eveniment, fără excepţie.

Despre Redacția ProAlba 37268 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*