Proiectul „Stagiunea cu Skepsis” continuă în acestă toamnă cu spectacole de sală. Vineri, sunteți așteptați la spectacolul „Ursul”, după Cehov

skepsisDin program nu lipsesc spectacole de comedie, de teatru absurd sau teatru de mister, pregătite după reţeta cu Skepsis şi menite să provoace publicul la întâlnirea emoţională autentică pe care arta dramatică o cultivă.

Astfel, vineri, 7 octombrie 2016, de la ora 20.00, vă invităm la spectacolul “Ursul”, după Anton Pavlovici Cehov, exponent al realismului în arta dramatică. Operele sale surpind cu o fineţe şi profunzime sclipitoare zbuciumul sufletesc al omului, conflictele interiare, fragilitatea fiinţei, oferind ironii subtile adresate societăţii ruse de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. “Ursul” este una dintre peisele într-un singur act ale autorului, bazată pe o intrigă simplă, însă a cărei temă o face actuală oricărei generaţii – veşnicul conflict dintre bărbat şi femeie. Tamara, o tânără văduvă, plânge moartea soţului său şi se închide în casă pentru totdeauna, refuzând să primească vizite sau să vadă pe altcineva decât pe servitorii care o înconjoară. Dar iată că într-o zi cineva îi bate cu bădărănie la uşă iar ceea ce urmează nu e chiar pe placul coniţei…

Biletele, 10 lei (pret intreg) si 5 lei (redus pentru elevi, studenti si pensionari) se pot găsi la Secretariatul Casei de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, începând de miercuri, 5 octombri 2016 – fondurile obţinute astfel vor fi investite în reeditarea proiectului pentru anul următor. Spectacolul este realizat în cadrul Proiectului „Stagiunea cu Skepsis 2016”. Proiectul este desfăşurat în perioada ianuarie 2016 – decembrie 2016, fiind un proiect de tineret, bazându-se pe motivarea acestuia de a se implica în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi de a participa la viaţa sa socioculturală. Prin acest proiect compania de teatru Skepsis pregăteşte şi oferă publicului albaiulian o serie de spectacole de divertisment şi teatru în aer liber sau.

Parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Fundaţia “Inter-Art” Aiud; Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia; Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Pentru a fi la current cu activităţile şi programele cu Skepsis, puteţi accesa pagina facebook https://www.facebook.com/skepsis2002/

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21144 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*