Proiecte sănătoase pentru grădinițele din Alba Iulia. Program de nutriție, în premieră națională, și aparate performante pentru gătit

cuptor gradinita alba iulia„Singurele cuptoare la care m-am priceput cu adevărat au fost cele de la Refractara. E drept, m-au făcut alții să înțeleg că aceste cuptoare pe inducție, cu care am început să dotăm grădinițele, sunt pasul necesar pentru o mâncare de calitate, gătită cum scrie la carte. Acolo unde scaunul, masa, chiuveta, patul sunt pentru pitici, iar fiecare mâncare păpată trebuie să fie impecabil gătită, oameni mari nu au voie să facă rabat. Suntem pregătiți să propunem, alături de niște parteneri serioși, un program de nutriție și mai echilibrat decât până în prezent, în așa fel încât copiii să recunoască varza mai ușor decât chipsurile. Ar fi primul de acest gen din România, exact aici in Alba Iulia. Iar pentru asta vrem să avem și dotările necesare”, a declarat, luni, primarul din Alba Iulia, Mircea Hava.

gradinita alba iulia cuptor

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22032 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*