Proiect Bugetare participativă-Pauza de joacă

La începtului lunii septembrie, Primăria Alba Iulia a lansat programul Bugetării participative, în cadrul căruia, orice persoană fizică, domiciliată în Alba Iulia putea depune, în nume propriu, proiecte considerate importante pentru comunitate, ce ulterior urmează să fie finanțate din bugetul local și transpuse în realitate, în funcție de votul cetățenilor.

Proiectul „Pauza de joacă” e unul dintre cele 18 proiecte eligible pentru a fi finanțate de către Primăria Alba Iulia în cadrul Bugetării participative și are în vedere amenajarea unui Centru de activități în aer liber în cadrul Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș” din Alba Iulia. Copiii ce învață acolo vor avea astfel șansa la o educație integrată, cu accent atât pe învățarea pedagogică, cât și pe învățarea prin joacă, atât de specifică lor.

Poate acum mai mult decât oricând, în special din cauza pandemiei Covid-19, petrecerea timpului în aer liber, în zone sigure și la îndemână își dovedesc utilitatea inclusiv în cadrul unităților de învățământ. Tocmai de aceea, un astfel de centru de activități în aer liber va pune la dispoziție elevilor și cadrelor didactice o zonă dedicată, cu multiple funcționalități, cu elemente educative ce vor ajuta la însușirea prin joc a unor cunoștințe ori abilități (cifre și litere, forme geometrice, culori, indicarea orei, animale marine, etc), creativitate, motricitate fină și grosieră, relaxare, socializare, iar o parte dintre elemente de joacă integrate în pardoseală simulează realitatea și au rol în învățare prin joacă (șoseaua, semnele de circulație, etc).

Suprafața zonei de activități e prevăzută a fi acoperită cu pardoseală elastică antitraumă de exterior, special destinată spațiilor de joacă, ce le asigură copiilor cele mai bune condiții de confort, igienă, cu accent pe siguranța la locul de joacă, dar și pe durabilitate. Mobilierul urban vine să întregească tabloul de relaxare, dar în același timp vine în întâmpinarea solicitării de a susține cursuri în aer liber, prin existența amfiteatrului ori a băncilor ce pot fi repoziționate respectând regulile actuale de distanțare socială. În zona destinată spațiului verde se are în vedere plantarea gazonului, iar dincolo de pomii deja prezenți, la fața locului vor fi plantați alți doi pomi mari.

Acestea fiind spuse, vă adresăm invitația de a ne sprijini în demersul nostru. Conform regulilor de bugetare participativă, câștigă finanțarea, proiectul care obține cele mai multe voturi din partea cetățenilor orașului Alba Iulia, până la data de 30 noiembrie. Votarea are loc online pe patforma de mai jos, unde puteți afla mai multe despre proiect și unde vă și invităm să îl votați:

https://cityhealth.io/apulum/app/?fbclid=IwAR0ZrVJuoxtjv9n1I1fBh74u0v92J0vZR8YfnUxqvvWCDpblQw_tRJm913M#/citizen/projects/view/-MIJkE6QMRgQl96F-kQj

Pentru a vota, e nevoie să urmați pașii din link-ul de mai sus, creând un cont.

Votul se poate exprima doar din raza municipiului Alba Iulia, o singură dată, în perioada 1-30 noiembrie. Proiectul cu cele mai multe voturi câștigă finanțarea, așa că fiecare vot contează!

Credem că e în puterea noastră să creăm o comunitate a cărei voce poate muta munți! Iar pentru că uneori se întâmplă ca inițiativele cetățenești să prindă formă și șansă la realizare, vă invităm să deveniți și voi o forță ce influențează soarta comunității noastre.

Anul acesta puteți ajuta Școala „Vasile Goldiș” să devină o școală actuală, adaptată nevoilor și în spiritul copiilor. La anul, prin puterea exemplului, puteți schimba la față chiar școala unde învață copiii voștri!

Vă mulțumim că alegeți să „mutați și voi munți”, alături de noi!

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 23587 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*