Profesioniști pentru un viitor sănătos al orașului nostru!

PSDI Cornel Comsa Europarlamentare

Ultimii ani au însemnat pentru Alba Iulia începutul unor schimbări profunde, complexe, în toate domeniile. Indiferent că vorbim despre aspectul general al orașului sau că vorbim despre drumuri, parcuri sau locuri de joacă, la Alba Iulia se vede munca depusă în folosul locuitorilor. Suntem mândri că trăim într-un oraș care trezește interesul și mirarea tuturor celor care se opresc să ne viziteze.

Cu toate acestea, suntem oameni care au înțeles că viitorul comunității noastre depinde de implicarea activă, a tututor celor care cred că pot aduce idei noi pentru dezvoltarea orașului în care trăim. Suntem oameni integri care am dovedit în meseriile pe care le-am îmbrățișat că profesionalismul și dorința de a face bine oamenilor sunt elemente care fac parte din viața noastră de zi cu zi.

Ne-am dedicat scopului de a vindeca oamenii, de a le rezolva problemele cu care aceștia se confruntă. Niciodată nu am căutat mulțumiri, pentru că singura mulțumire de care avem nevoie este zâmbetul unui pacient, atunci când îi spui că este sănătos. A venit timpul de a ne implica și mai mult în realizarea unui BINE și mai mare pentru viața albaiulienilor. Credem că tot ceea ce s-a făcut în oraș, până acum, trebuie continuat și pus în valoare, astfel încât fiecare locuitor al orașului nostru să poată mulțumi printr-un zâmbet.

Ne dorim ca în următorii patru ani să continuăm munca pe care am început-o în Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia și să modernizăm, așa cum am făcut-o și până acum, fiecare secție a spitalului. Vom perfecționa serviciile spitalului pentru ca fiecare persoană care îi trece pragul să beneficieze de cele mai bune condiții de tratament și să se însănătoșească. Însă cel mai important lucru este că ne vom implica cu idei și cu soluții pentru a face Alba Iulia un oraș care oferă locuitorilor ei un nivel de trai comparativ cu cel existent în orașele din Europa dezvoltată. Implicarea noastră vine din dorința de a contribui în mod real și vizibil la dezvoltarea orașului nostru. Este o dorință, dar și un apel pe care îl facem tuturor celor care vor să construiască ceva durabil pentru Alba Iulia. Indiferența nu va aduce niciodată ceva productiv, ci ne va condamna la mediocritate și la regres.

Alba Iulia a demonstrat că are capacitatea de a depăși orice obstacol, indiferent că este economic sau politic. Realizările administrației locale din Alba Iulia sunt reale, construite cu muncă multă și cu oameni foarte bine pregătiți, adevărați profesioniști. Ne alăturăm, celor care au demonstrat că binele orașului și al albaiulienilor este mai important decât binele propriu și decât interesul personal. Vă chemăm, pe 10 iunie, alături de noi și de echipa Mircea Hava de consilieri locali, din care facem parte. Avem nevoie de încrederea tuturor celor care cred în șansa imensă pe care Alba Iulia o are în următorii ani, în șansa dezvoltării în continuare.

Curcă Răzvan Ovidiu – Șef secție Oncologie

Ludoșan  Mircea Ioan –  Șef secție Ginecologie

aracerвконтакте анонимайзер без ограничений

Pro Romania
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18400 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*