Primul antrenament general pentru defilarea de la Alba Iulia. Printre cei prezenți, câțiva albaiulieni, proaspăt admiși la Școala de Agenți de Poliție din Cluj Napoca

Primul antrenament general pentru ceremonialul militar de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 2018, de Ziua Națională, a avut loc, miercuri, 28 noiembrie 2018, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, acolo unde a fost planificată, inclusiv, o defilare întrunită a tuturor detașamentelor cu trupe și tehnică. Sute de localnici, inclusiv copii, au ținut să fie prezenți la eveniment și au urmărit defilarea pe tot parcursul traseului. Printre cei care au luat parte la ceremonialul militar s-au numărat și câțiva tineri din Alba Iulia, proaspăt admiși la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj Napoca.  Joi, 29 noiembrie 2018, vor avea loc, de asemenea, alte antrenamente.

„Cu speranța că vom avea înțelegerea locuitorilor urbei din inima Transilvaniei pentru aceste inconveniente temporare, îi invităm pe toți să participe la evenimentele din 30 noiembrie, 1 decembrie și la alte manifestări aniversative din Cetatea Marii Uniri organizate de autoritățile publice locale și centrale”, a transmis Biroul informare și relații publice al Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. (mai multe foto AICI)

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22607 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*