Primarul Dorin Nistor a semnat contractul de finanțare nerambursabilă de 3,5 milioane de lei pentru o administrație modernă, la Sebeș

Miercuri, 27 martie 2019, la sediul Autorității de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă din București, primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a semnat contractul de finanțare nerambursabilă europeană, în valoare de 3.542.727,08, pentru proiectul ”Administrație modernă. Creșterea calității proceselor”, derulat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020.

“Această reușită, pentru care mulțumesc încă o dată echipei mele de la compartimentul proiecte, ne oferă o soluție pentru dezvoltarea administrativă și ne ajută să dirijăm resursele municipale spre investițiile de care Sebeșul are nevoie.” – declarat primarul Dorin Nistor.

Proiectul pe care îl va derula Municipiul Sebeș are următoarele obiective:

  1. Implementarea unor mecanisme și proceduri standard (elaborare criterii de planificare a investițiilor) pentru a crește eficiența acțiunilor administrative la nivelul Municipiului Sebeș.
  2. Măsuri de simplificare a procedurilor administrative și reducerea birocrației prin crearea și integrarea unui sistem informatic pentru arhivă (digitalizarea arhivelor) și implementarea unui sistem informatic pentru eficientizarea serviciilor de bază de la nivelul Municipiului Sebeș.
  3. Îmbunătățirea competențelor profesionale a unui număr de circa 30 persoane de la toate nivelurile ierarhice din cadrul UAT Municipiul Sebeș pe teme specifice, stabilite în urma unei analize de nevoi.

 Rezultatele atinse în urma implementării proiectului vor fi:

  • Arhivarea electronică arhivei Primăriei Municipiului Sebeș. Vor fi arhivate digital 10.000 de unități arhivistice. O unitate arhivistică este reprezentată de un dosar care conține aproximativ 250-300 de file (aproximativ 500 de metri liniari de arhivă). Activitatea va acoperi următoarele etape: arhivarea dosarelor fizice și integrarea informațiilor în baza de date; realizarea efectivă a bazei de date (stocarea electronică a documentelor curente și arhivate; trierea prelucrarea și prezentarea documentelor).
  • Implementarea unui sistem informatic pentru eficientizarea serviciilor de bază din cadru instituției. Sistemul va permite gestionarea patrimoniului public și/sau privat al Primăriei : introducerea, întreținerea și actualizarea patrimoniului public și/sau privat al Primăriei, identificarea amplasamentului și clasificarea obiectelor de patrimoniu. Sistemul va permite gestionarea documentelor de urbanism – introducerea, întreținerea și actualizarea informațiilor specifice urbanismului: P.U.G., P.U.Z., P.U.D. și Regulamente de urbanism aferente, certificate de Urbanism şi Autorizații de construire (sau de desființare), pentru lucrări de: construire, reconstruire, modificare, extindere sau refacere a clădirilor, în conformitate legislația în vigoare. De asemenea va permite generarea Certificatelor de Urbanism și a Autorizațiilor de construire (sau de desființare). Sistemul va permite gestionarea nomenclaturii stradale – denumire, istoric străzi, numere poștale, emiterea certificatelor de nomenclatură stradală prin integrarea cu RENNS, (Registrul Electronic National al Nomenclaturilor Stradale) implementat de ANCPI (Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară), în scopul preluării/transmiterii datelor de interes. Sistemul va dispune de o componentă de vizualizare a hărții digitale a Municipiului Sebeș care va permite vizualizarea și consultarea datelor geografice furnizate de celelalte componente ale sistemului (ex. limite administrativ teritoriale, limite intravilan–extravilan, limite NATURA 2000, limite cadastrale ale imobilelor și construcțiilor, traseele rețelelor edilitare, traseele arterelor, limitele obiectelor de patrimoniu, etc.). Aceasta componentă va oferi sprijin în activitățile curente ale angajaților compartimentelor de Urbanism, Patrimoniu și Registru Agricol în relația cu cetățenii. De asemenea, aceasta componența va fi putea fi accesibilă cetățenilor în scopul vizualizării informațiilor de interes în funcție de deciziile luate de Primărie în timpul implementării proiectului. Sistemul va permite gestiunea registrului agricol prin integrarea cu Registrul Agricol Național (RAN) implementat de ANCPI (Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară), în scopul preluării/transmiterii datelor de interes (obiective de patrimoniu public si privat al primăriei, respective a limitelor cadastrale ale terenurilor și construcțiilor).
  • 25 de persoane instruite (utilizatori și administratori) pentru utilizarea sistemului și 30 de persoane instruite (angajați ai UAT Sebeș) pe teme specific în următoarele domenii: planificare strategică/planificare bugetară/achiziții.
  • Elaborarea unui set de criterii de prioritizarea a investițiilor în următoarele sectoare: educație, sănătate, asistentă socială, infrastructura (mediu și transport) pentru realizarea bugetului aferent anului 2021.
  • Analiza proceselor instituționale la nivelul Municipiului Sebeș. În cadrul acestei activități va fi realizată o analiză a fluxurilor instituționale și vor fi realizate studiile privind nevoile informaționale ale instituției. Acestea vor constitui suportul pentru realizarea activității de implementare a sistemului informatic și pentru activitatea de instruire pe nevoile identificate în cadrul analizei.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18824 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*