Primarul Dorin Nistor anunță noi sancțiuni, la Sebeș, pentru aruncarea deșeurilor pe domeniul public

În cursul zilei de marți, 19 februarie 2019, polițiștii locali ai Municipiului Sebeș au surprins în flagrant un căruțaș care transporta, la cererea unui cetățean de pe strada Tudor Vladimirescu, o cantitate considerabilă de deșeuri, cu intenția de a le arunca pe un câmp din apropiere, faptă interzisă prin lege. Ambii au fost sancționați contravențional, iar deșeurile au fost returnate, la solicitarea polițiștilor.

Reamintim cetățenilor că în Municipiul Sebeș nu mai există groapă de gunoi. Pentru transportul și depozitarea deșeurilor (inclusiv moloz sau alte materiale de construcții) este necesar să fie contactat operatorul de salubritate SC Green Days (telefon 0358-401.584).  Rugăm să nu se mai dea crezare celor care pentru o sumă modică se oferă să preia gunoiul, întrucât acesta ajunge pe spațiul public, faptă sancționabilă, conform legii. De asemenea, reînnoim apelul către cetățeni de a ne sesiza neregulile constatate la dispeceratul Poliției Locale, telefon: 0358-919 (disponibil 24 ore din 24).

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 24181 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*