Primăria Alba Iulia caută clădiri și spații abandonate pentru utilizarea lor temporară, în vederea regenerării urbane

primaria alba iuliaMunicipiul Alba Iulia își manifestă interesul de a identifica posibile clădiri și spații abandonate, publice și private, aflate în stare de funcționare din municipiul Alba Iulia, care pot fi utilizate cu caracter temporar de către potențiali beneficiari, în cadrul proiectului „Rețea Pilot focusată pe activități temporare ca instrumente de regenerare urbană” – Acronim TUTUR. În acest sens, persoanele care dețin informații cu privire la clădiri și spații abandonate aflate în stare de funcționare din Alba Iulia sunt rugate să completeze și să depună un formular tip care se găsește la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia (Alba Iulia, Calea Moților, nr. 5A), la Camera 8 (parter) – Registratură sau să trimită un email la adresa tutur.albaiulia@gmail.com, până la data de 15 iulie, ora 16.00. Informațiile necesare realizării unei baze de date cu privire la clădirile și spațiile abandonate fac referire la adresa imobilului, suprafața imobilului, numărul de nivele, funcțiunea imobilului, situația juridică, echiparea cu utilități, persoana de contact (nume, prenume, CNP, adresa, telefon, email) – conform anexei atașate.

De asemenea, Primăria Municipiului Alba Iulia anunţă organizarea unei întâlniri cu toate persoanele care transmit informațiile mai sus menționate, care va avea locîndata de 17 iulie, ora 10.00, în sala de ședințePrimăriei, cu scopul de a stabili care dintre clădirile/spațiile propuse pot fi obiectul proiectului TUTUR, și de a clarifica anumite aspecte ale proiectului.

Proiectul „Rețea Pilot focusată pe activități temporare ca instrumente de regenerare urbană” („PILOT NETWORK ON TEMPORARY USES AS TOOL FOR URBAN REGENERATION”) – Acronim TUTURestefinanțat prin programul operațional URBACT II 2007-2013, în cadrul căruia Municipiul Aba Iulia participă în calitate de partener alături de Municipalitatea Bremen (Germania), într-un consorțiu coordonat de Municipalitatea Roma (Italia).

Obiectivul general al proiectului TUTUR esteintroducerea metodei de utilizare temporară a clădirilor și spațiilor abandonate în vederea regenerării urbane a orașelor participante. În cadrul acestui proiect, activitățile temporare reprezintă un instrument de planificare urbană care reunește în mod eficient diverse părți interesate, determinând autoritățile publice locale și agenții economici să valorifice potențialul infrastructurii și a resurselor existente.

În prezent, în municipiul Alba Iulia există multe clădiri și zone abandonate care au nevoie de o abordare strategică pentru includerea lor în peisajul urban ca spațiu util atât pentru potențiali investitori, IMM-uri, ONG-uri, cât și pentru serviciile publice. Datorită faptului că la nivel național nu există o strategie care să încurajeze acest tip de abordare și datorită faptului că orașul Alba Iulia nu are experiență suficientă în acest domeniu, este important ca micile comunități locale să învețe de la alte comunități care au implementat cu succes aceste tipuri de măsuri și care au avut un impact pozitiv pe termen scurt și lung. Pentru a evita o planificare urbană necorespunzătoare, includerea unor măsuri în strategia de termen lung a comunității locale și identificarea noilor instrumente de restructurare urbană sunt esențiale în acest sens. Participând în cadrul proiectului TUTUR în calitate de partener, Municipiul Alba Iulia are ocazia de a realiza un schimb important de experiență cu ceilalți membri ai consorțiului – Municipalitatea Roma și Municipalitatea Bremen.

Mai multe informații privind proiectul TUTUR se pot regăsi la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia (Registratură, Camera 8), AICI sau pe pagina de Facebook.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22003 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*