Președinția, România și ungurii

cornel comsaRomânia și națiunea română sunt rezultatul eforturilor istorice reunite ale unor lideri politici verticali care, secole la rând, au luptat pentru împlinirea unui​ „stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”, așa cum este el consfințit în Articolul 1 din Constituția României. Limba, cultura, istoria și însemnele naționale sunt valori fundamentale ale poporului român, ale identității și construcției noastre naționale. Ele au stat și stau la baza unei Românii moderne, democratice și integrate în marea familie europeană. În contextul în care tot mai multe activități cu caracter extremist disturbă scena politică europeană si mondială, România pare a fi și ea vulnerabilă în fața acțiunilor unor grupuri de interese și a unor partide politice care promoveaza inițiative legislative cu caracter secesionist și autonomist. Profitând de sincopa din activitatea Parlamentului Romaniei – explicată dar nejustificată de proximitatea alegerilor prezidențiale – o minoritate agresivă a comis un atac grav la adresa însemnelor naționale și oficiale  ale statutul român. Acest atac josnic s-a manifestat prin inițiativa legislativă pentru arborarea așa numitului „steag al Ținutului Secuiesc” care a trecut tacit de Senatul României, la data de 13 octombrie 2014. Constituția României consfințește prin Articolul 12 simbolurile naționale, așa cum au fost ele asumate prin lege de întreaga națiune română, atât cu prilejul făuririi României Mari, în anul 1918, cât si în urma evoluțiilor pre-democratice din decembrie 1989. Credem într-o conviețuire pașnică a tuturor popoarelor și etniilor europene atât timp cât se respectă normele legale și morale care definesc și consfințesc entitatile statale ale căror locuitori sunt.  Având în calcul actuala organizare administrativ-teritorială a României – sub formă de comune, orașe, municipii și județe – evocarea unor regiuni de către inițiatorii proiectului de lege este nejustificată și reprezintă o lezare a literei și spiritului Constituției și a legilor țării.  Argumentul de a avea un steag al „ținutului secuiesc” arborat pe instituțiile publice din comunitățile cu etnici preponderent maghiari este nefondat, primitiv, vetust, în contextul în care  principiul de autodeterminare a națiunilor s-a făurit în secolele XIX și XX iar regulile  statului de drept s-au fundamentat în conștiința politică, economică și socială a statelor moderne. Inițierea unor astfel de practici retrograde, menite a dezbina teritorial România, se află în contrast flagrant cu valorile, misiunea și viziunea Uniunii Europene și sunt – chiar și în stadiu pur teoretic – inacceptabile în actualul context geopolitic și regional. Atenționez public toți colegii deputați​ din Parlamentul României  să fie vigilenți  atunci când aceasta inițiativă legislativă anti-națională va fi supusă dezbaterii și aprobării de către Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională. Euforia câștigării Președinției sau dezamăgirea pierderii acestei bătălii nu trebuie să vă deruteze de la munca pe care o facem constant pentru națiunea română.

Trebuie să stopăm instant acest proiect de lege anti-românesc, anti-european și anti-democratic, care alimentează activitatea secesionistă și retorica puerilă a UDMR, a grupărilor extremiste dinăuntrul sau din afara României. Este important cine va câștiga alegerile prezidențiale dar și mai important este ca acel câștig să nu fie rezultatul unui blat politic cu liderii maghiari secesioniști, preocupați obsesiv de obținerea autonomiei teritoriale, care agresează în permanență Constituția României și poporul român. Astfel de inițiative legislative neconstituționale și imorale, sprijinirea manifestațiilor extremiste pe teritoriul României sau impunerea unor condiții anti-naționale colegilor din coaliția de guvernare sunt premise ale unui deznodamant nefericit pentru națiunea română.  Deputații Parlamentului României, în calitate de aleși în serviciul poporului român, au datoria morală și legală de a respinge, fără echivoc, inițiativa legislativă de legalizare a arborării steagului așa numitului „ținut secuiesc” pe instituțiile publice de pe teritoriul României.  Totodată, avem datoria națională de a ne asigura că alegerile pentru funcția supremă în statul român nu vor facilita dezbaterea și aprobarea, în contextul creării de alianțe pentru alegeri, legilor care nu servesc interesul național al României sau al poporului român. Trebuie să fim puternici, trebuie să fim onești și să credem în puterea democrației, a legii și a idealurilor care ne definesc atât ca stat, cât și ca națiune. Nu trebuie să permitem nici o breșă în ceea ce suntem, în ceea ce credem, ca români și europeni.

Cornel George Comșa

Deputat

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22951 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*