Potor: Statul român trebuie să intervină conform legii pentru a potoli intenţiile de nesupunere civică ale secuilor

potorDoamnelor şi domnilor deputaţi,

Aşa-numitul „marş al secuilor” desfăşurat duminică, prin care maghiarii au constituit un lanţ uman pe 54 de kilometri şi au protestat faţă de proiectul de regionalizare propus de Guvern, cerând, de asemenea, obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc, este o altă acţiune îndreptată împotriva statului de drept şi a Constituţiei României. Reiterez că Partidul Naţional Liberal nu negociază cu nimeni atunci când este vorba de problema naţională, de suveranitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi de respectarea Constituţiei. Comportamentul şi declaraţiile din ultimele zile ale liderilor centrali şi din secuime ai UDMR, în frunte cu primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad şi preşedintele CJ Covasna Tamas Sandor, au fost încărcate de ură rasială, de îndemnuri intolerabile la dezordine şi tensiuni administrative. Vreau să fie clar pentru toată lumea că nu se va discuta despre nici un fel de intenţie de federalizare şi enclavizare a României.

Mai mult, liderul UDMR poate fi uşor suspectat de sprijinirea unor acţiuni antistatale şi antiromâneşti, precum şi de manifestări secesioniste şi iredentiste. Domnul Kelemen Hunor, care păstoreşte de fapt astfel de manifestări iresponsabile, ar trebui să renunţe de îndată la asemenea practici anticonstituţionale. Acesta nu numai că nu s-a delimitat de acţiunile iredentiste şi secesioniste, emise în mod fantezist şi inconştient de Consiliul Naţional Secuiesc, ba chiar le-a susţinut tacit.

Este inacceptabil gestul preşedintele CNS, Izsák Balázs, de a da citire unei proclamaţii prin care maghiarii solicită autoguvernarea Ţinutului Secuiesc şi revendică aplicarea normelor practicate în Uniunea Europeană, pentru ca secuii sa îşi poată exercita dreptul la autodeterminare prin autonomia Ţinutului Secuiesc. Prin acest document, maghiarii îşi reafirmă ataşamentul faţă de delimitarea provizorie a Ţinutului Secuiesc, format din 8 scaune şi 153 autorităţi locale, şi chiar au ameninţat că „dacă Guvernul nu va începe în cel mai scurt timp dialog serios cu reprezentanţii secuimii despre revendicările de mai sus ale poporului secuiesc, despre viitorul Ţinutului Secuiesc, atunci se vor înmulţi şi se vor intensifica acţiunile de protest, mergând până la nesupunerea civică”.

Consider că Guvernul României trebuie să trateze cu fermitate acţiunile de simulare a unei enclavizări pe teritoriul României. De asemenea, îi solicit pe această cale ministrului Internelor Radu Stroe să dispună o anchetă referitoare la acţiunea de duminică a secuilor, pentru a se stabili dacă acel marş s-a înscris sau nu în prevederile legale. 

Deputat PNL de Alba,

CĂLIN POTOR

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22045 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*