Polițiștii rutieri din Blaj au reținut doi bărbați cercetați pentru infracțiuni rutiere

Mircea Trifu

La data de 9 decembrie 2019, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de un bărbat de 54 de ani, din Daia Română, județul Alba, care este cercetat pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. În după amiaza zilei de 7 decembrie 2019, în timp ce conducea un autoturism pe  strada Principală din comuna Cergău, bărbatul a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un autoturism care era staționat pe marginea carosabilului. În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale, însă, în urma testării conducătorului auto vinovat de producerea lui, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Mai mult, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Tot ieri, 9 decembrie, polițiștii rutieri din Blaj l-au reținut pe un bărbat de 37 de ani, din comuna Mihalț, care este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis. În seara zilei de 8 decembrie 2019, în jurul orei 22,00, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Obreja, bărbatul a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un stâlp. În urma accidentului, doi tineri, de 18 și 23 de ani, pasageri în autoturism, au suferit leziuni corporale ușoare, fără să rămână internați în spital. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În cursul zilei de azi, 10 decembrie, polițiștii îi vor prezenta pe cei doi reținuți în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Banner USR plus
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22510 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*