Poliţiştii din zona Blajului şi a Sebeşului au făcut controale, în teren, pentru combaterea tăierilor ilegale de material lemnos

lemn confiscatAu fost constatate, în flagrant delict, 3 infracțiuni de tăiere ilegală şi furt de arbori şi a fost documentată activitatea infracțională a 4 persoane cercetate pentru acelaşi tip de infracțiuni.

La data de 5 ianuarie 2017, în jurul orelor 15.00, poliţiştii din Crăciunelu de Jos l-au prins, în flagrant delict, pe un bărbat de 42 de ani, din comună, în timp ce sustrăgea 3 arbori, tăiaţi fără drept, din locul numit „Bercul Morii”. Este cercetat penal, pentru tăiere, fără drept de arbori şi furt de arbori. În aceeaşi zi, în jurul orelor 12.40, poliţiştii Postului de Poliție Cîlnic l-au depistat, în flagrant delict, pe un tânăr de 23 de ani, din comună, în timp ce tăia arbori de pe un teren ce aparţine primăriei comunei. Au fost recuperaţi 13 arbori, de esenţă salcâm, iar faţă de tânărul care i-a tăiat a fost întocmit dosar penal pentru tăiere, fără drept, de arbori.

În jurul orelor 15.00, poliţiştii Postului de Poliţie Săsciori, în timp ce acţionau împreună cu lucrători silvici din cadrul Ocolului Silvic Valea Sebeşului, l-au prins în flagrant, pe un tânăr de 19 ani, din Săsciori, în timp ce tăia arbori, în zona numită “Bobăi”. Valoarea pagubei a fost estimată la 1.141 de lei. Materialul lemnos tăiat fără drept, a fost recuperat, în vederea valorificării, iar căruţa ce era folosită la sustragerea lui a fost indisponibilizată, în vederea confiscării. Faţă de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de   tăiere fără drept de arbori, şi  furt de arbori tăiaţi fără drept.

Tot joi, poliţiştii din Jidvei, împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic Blaj, au  reuşit documentarea activităţii infracţionale a lui C.A.C., de 19 ani, din comuna Jidvei, care în perioada decembrie 2016 – 5 ianuarie 2017, a tăiat, fără drept și a sustras mai mulţi a arbori, de esență stejar, a căror volum a fost estimat la 4 metri cub material lemnos.  Faţă de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de  tăiere ilegală și furt de arbori.  Alţi 3 tineri, de 17, 20 şi 30 de ani, din comuna Jidvei sunt cercetaţi penal, pentru tăiere ilegală şi furt de arbori, pentru că în perioada decembrie 2016 – ianuarie 2017 ar fi tăiat şi sustras 28 de arbori, de esenţă carpen, stejar şi salcâm, din pădurile ce aparţin Primăriei Jidvei şi unei parohii din comună.

La data de 05.11.2017, în jurul orelor 13.30, poliţiştii Postului de Poliţie Valea Lungă l-au depistat pe un bărbat de 58 de ani, din Sîncel, în timp ce transporta, cu un tractor cu remorcă o cantitate de lemn mai mare decât cea înscrisă în documentele de însoţire ale materialului lemnos. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, conform  art. 19, alin. 2, lit. c din Legea nr.171/2010, cu amendă în valoare de 3.000 lei, iar complementar, materialul lemnos, în surplus, a fost confiscat.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 14803 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*