Polițiștii din Sebeș, chemați la un accident cu o motocicleta condusă de un tânăr beat și fără permis

Cornel Comsa Europarlamentare

La data de 9 aprilie 2019, în jurul orei 15.50, poliţiştii rutieri din Sebeş, au fost solicitaţi să intervină pentru soluţionarea unui eveniment rutier produs pe strada Principală, din comuna Pianu, judeţul Alba.Se pare că, un tânăr de 26 de ani, din comuna Pianu, în timp ce conducea o motocicletă, a pierdut controlul acesteia la intrarea pe banda de mers în urma unei depăşiri şi s-a răsturnat într-un sanţ de pe marginea drumului. În urma accidentului, tânărul a suferit leziuni corporale uşoare. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a evidenţiat faptul că era sub influenţa băuturilor acoolice, valoarea rezultată fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.În plus, în urma verificărilor efecutate, poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere corespunzător categoriei, iar motocicleta nu era înmatriculată sau înregistrată în circulaţie. Pe numele său a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, conducerea unui vehicul cu permis necorespunzător şi conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Pro Romania
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18165 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*