Polițiștii din Sebeș au prins, în flagrant, doi hoți de motorină care acționau în parcări ale autostrăzii A1

Doi bărbaţi din judeţul Dâmboviţa sunt cercetaţi pentru comiterea mai multor furturi de combustibil din rezervoarele unor camioane aflate în parcări ale autostrăzii A 1. Aceştia au fost depistaţi, în flagrant delict, în timp ce sustrăgeau motorină din rezervorul unui camion parcat. Unul dintre ei a fost reţinut.  Poliţiştii au recuperat aproape 1.000 de litri de motorină. În noaptea de 29 spre 30 ianuarie 2017 , în jurul orei 3.00, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş au fost sesizaţi de către poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A 1 Râmnicu Vâlcea – Deva, cu privire la faptul că au depistat două persoane în timp ce sustrăgeau motorină din rezervorul unui camion aflat în parcarea autostrăzii A 1, în dreptul localităţii Cîlnic.

La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş, iar din primele cercetări efectuate a rezultat că cei doi bărbaţi, de 38 şi 40 de ani, din judeţul Dâmboviţa, au sustras motorină din rezervorul unui camion parcat, al cărui şofer se odihnea.

În camionul cu care se deplasau cei doi, a fost găsit un rezervor, cu o capacitate de 1.000 de litri şi o pompă electrică ce se pare că erau folosite la sustragerea de combustibil. De altfel, în rezervorul respectiv, poliţiştii au găsit 935 de litri de motorină ce ar proveni din furturi.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cei doi bărbaţi sunt bănuiţi şi de comiterea, în aceeaşi noapte, a altor două furturi de combustibil, din alte două camioane parcate.

În cele 3 furturi, prejudiciile, în valoare de 5.236 lei, au fost recuperate şi restituite păgubiţilor. Faţă de bărbatul de 40 de ani, a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore, iar azi, 31 ianuarie, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, pentru dispunerea măsurilor legale. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activităţi infracționale a celor doi bărbaţi.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 15814 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*