Polițiștii din Sebeș au identificat trei bărbați din București ca persoane bănuite de furt. Ar fi sustras laptopuri din incinta unui magazin din municipiu

La data de 06 noiembrie 2020, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeș i-au identificat pe trei bărbați, doi 45 de ani și unul de 40 de ani, din București, ca persoane bănuite de săvârşirea unor fapte de furt semnalate poliţiei în cursul zilei de 13 septembrie 2020 de către reprezentantul unui magazin din Sebeș.

În sarcina acestora s-a reţinut faptul că, la data de 12 septembrie 2020, în timp ce erau în incinta magazinului, ar fi profitat de neatenția angajaților și ar fi sustras fiecare câte un laptop, în valoare totală de 9.500 de lei.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor 3 bărbați precum și pentru recuperarea prejudiciului.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 23672 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*