Polițiștii din Blaj au reținut un bărbat care e acuzat de comiterea unor infracțiuni grave

La data de 10 august 2019, în jurul orei 08.00, polițiștii Secție 5 Poliție Rurală Blaj au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Valea Lungă, a avut loc un accident rutier, soldat cu pagube materiale, iar șoferul vinovat de producerea lui a părăsit locul accidentului. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în noaptea de 09/10 august a.c., în jurul orei 3.30, un bărbat de 36 de ani, din Republica Moldova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Eminescu din Valea Lungă, a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un autoturism care era parcat pe marginea carosabilului. Polițiștii l-au găsit pe șoferul vinovat de producerea accidentului, pe raza municipiului Blaj și l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde   i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere reținut, din seara zilei de 9 august 2019, pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, când polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj l-au depistat conducând un autoturism, pe raza comunei Cenade, având în aerul expirat o concentrație alcoolică de 0,89 mg/l.  Față de bărbat a fost luată măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere cu permisul suspendat, iar la data de 11 august 2019 a fost prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19801 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*