Polițiștii din Alba Iulia au dat amenzi de peste 21.000 de lei în talciocul din Alba Iulia

amendaLa data de 2 martie, între orele 08.00-12.00, poliţiştii din cadrul Politiei Municipiului Alba Iulia, sprijiniţi de poliţişti ai Serviciilor de Investigare a Fraudelor, Investigaţii Criminale, acţiuni speciale şi jandarmi, au desfășurat o acţiune de menţinere a siguranţei civice şi combatere a faptelor ilegale, în talciocul din Alba Iulia. Cu ocazia acestei acţiuni, la care au participat 34 de poliţişti, au fost legitimate 94 de persoane şi au fost verificaţi 55 de comercianţi. Pentru abateri constatate, poliţiştii au aplicat 70 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 21.468 lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 2.898 lei (produse electronice, telefoane mobile, produse de panificaţie) precum şi suma de 145 lei. De exemplu, cu ocazia controlului efectuat la o societate comercială, au fost găsite mai multe produse alimentare a căror termen de valabilitate era expirat precum şi suma de 145 de lei, provenită din vânzarea de mărfuri, care nu era evidenţiată în casa de marcat a magazinului.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 26798 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*