Polițiștii din Alba continuă verificarea respectării măsurilor sanitare. Peste 1000 de persoane aflate în carantină au fost în atenția oamenilor legii

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele 48 de ore, au fost verificate 1.033 de persoane aflate în carantină, 390 aflate în izolare și au fost organizate 22 de acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 551 de persoane. Alte 99 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.

Au fost controlate 22 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 93 de terase, restaurante, fastfood-uri, iar reprezentanții acestora au fost reinformați în legătură cu regulile pe care trebuie să le respecte,  în contextul pandemic actual.

Au fost verificate 90 de mijloace de transport persoane,  din care 28 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 19 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și două persoane care nu au respectat măsura carantinării/izolării.

În cadrul acțiunilor au avut loc și activități preventive de informare. Activitățile vor continua și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2 .

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

 

Despre Redacția ProAlba 30196 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*