Polițiștii din Alba au reținut un bărbat și au întocmit trei dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii din Alba au reținut un bărbat și au întocmit trei dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept. Au fost confiscate peste 9.300 de articole pirotehnice. În perioada imediat următoare, controalele vor fi intensificate. 

În perioada 27 – 29 decembrie 2019, polițiștii din județul Alba, au continuat activitățile în cadrul acțiunii Foc de artificii 2019, pentru prevenirea și combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice şi juridice.

Astfel, polițiștii au confiscat 9.302 de bucăți de articole cu conținut pirotehnic, au  depistat 3 persoane care dețineau, în mod ilegal, astfel de articole, față de toate fiind întocmite dosare penale.

De exemplu, ieri, 29 decembrie, polițiștii de ordine publică din cadrul  Poliției  Municipiului Alba Iulia l-au reținut pe un bărbat de 33 de ani, din Alba Iulia la care au fost găsite 8.800 de articole pirotehnice, deținute ilegal și pe care intenționa să le comercializeze. Pe numele său a fost întocmit dosar penale pentru operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.

Tot ieri, polițiștii din Alba Iulia l-au depistat pe un tânăr de 26 de ani, din localitatea Șard, care avea asupra sa 340 de articole pirotehnice pe care încerca să le comercializeze în zona unui centru comercial din Alba Iulia. Obiectele pirotehnice au fost confiscate, iar față de tânăr a fost întocmit dosar penal pentru efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Polițiștii de ordine publică din Aiud, în timp ce acționau împreună cu jandarmii l-au depistat pe un tânăr de 19 ani din Aiud, în timp ce avea asupra sa 100 de obiecte cu conținut pirotehnic. Tânărului i-a fost întocmit dosar penal.

În ultima săptămână, polițiștii din Alba au efectuat peste 40 de controale în zona piețelor, a târgurilor și în complexe comerciale și au verificat 7 societăți comerciale autorizată să efectueze operațiuni cu articole pirotehnice. Cu ocazia controalelor, polițiștii au depistat 9 persoane care dețineau, în mod ilegal, articole cu conținut pirotehnic, față de toate fiind întocmite dosare penale și au confiscat peste 50 de kilograme de articole cu conținut pirotehnic.

În perioada imediat următoare, controalele vor continua.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba atrage atenţia cu privire la pericolul reprezentat de utilizarea necorespunzătoare a articolelor cu conţinut pirotehnic. 

Acestea pot produce vătămări corporale cu consecinţe deosebit de grave.      

Despre Redacția ProAlba 37263 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*