Polițiștii din Alba au emis primele ordine de protecţie provizorii pentru doi bărbați din Sebeș și Lupșa care și-au agresat membrii familiei

În ultimele două zile, poliţiştii din Alba au emis două ordine de protecţie provizorii pentru victime ale violenţei domestice. Doi bărbaţi, unul din Lupşa şi unul din Sebeş, care şi-au agresat membrii familiei, au fost îndepărtaţi, temporar, din locuinţe şi nu au voie să se apropie, la o distanţă mai mică de 100 de metri, de victimele lor.

La data de 5 ianuarie 2019, poliţiştii din Baia de Arieş au fost sesizaţi de către un bărbat din comuna Lupşa, cu privire la faptul că, pe fondul consumului de alcool, fratele său, un tânăr de 26 de ani, se manifestă violent, adresând membrilor familiei expresii jignitoare şi injurii.

Poliţiştii deplasaţi la locuinţa apelantului au emis un ordin de protecţie provizoriu, în conformitate cu prevederile Ordinului 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști şi au dispus ca agresorul să părăsească temporar locuinţa comună şi să păstreze o distanță de minim 100 de metri faţă de membrii familiei sale.

O altă situaţie a fost înregistrată la Poliţia Municipiului Sebeş, tot sâmbătă 5 ianuarie 2019. Membrii unei familii au reclamat faptul că un bărbat de 39 de ani, din Petreşti, s-a manifestat violent faţă de concubina sa şi faţă de sora acesteia.

Poliţiştii au intervenit imediat, iar în urma aplicării formularului de evaluare au dispus ca agresorul să părăsească temporar locuinţa comună şi să păstreze o distanță de minim 100 de metri faţă de membrii familiei sale.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte faptul că legislația privind violența domestică a fost modificată și completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență domestică și emiterea ordinului de protecție provizoriu de către aceștia.

Astfel, la sfârșitul anului trecut, a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului muncii și justiției sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști.

De la data de 28 decembrie 2018, polițiștii pot emite ordinul de protecție provizoriu, prin care se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecție a victimelor.

Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.

În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Ei observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale. Informează atât victima, cât și agresorul, cu privire la drepturile și obligațiile lor și măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt.

Ordinul prevede și modul în care polițiștii trebuie să acționeze în situații speciale, spre exemplu în cazul evacuării agresorului din imobil.

Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol.

Dacă la două din primele şapte întrebări răspunsul este afirmativ, poliţistul va încadra situaţia ca având un „risc iminent pentru victimă” şi va putea emite ordinul de protecţie provizoriu.

În situaţia în care concluziile rezultate în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului indică existenţa unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, poliţistul care a întocmit formularul de evaluare a riscului emite ordinul de protecţie provizoriu. „Cu ocazia evacuării temporare din locuinţă, agresorului i se oferă timpul strict necesar pentru ca acesta să îşi poată lua asupra sa documentele de identitate, bani, medicamentele sau alte bunuri personale de strictă necesitate”.

Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de reședință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18650 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*