Polițiștii au făcut 3 percheziții și au reținut un bărbat din Alba Iulia, acuzat de fals informatic

La data de 9 decembrie 2021, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Inspectoratul de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, toate în județul Alba, în cadrul unui dosar penal privind infracțiuni de fals informatic.

Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că un bărbat de 42 de ani, din Alba Iulia, ar fi creat un cont fals, pe o rețea de socializare, iar prin intermediul acestuia ar fi postat un montaj video, cu caracter defăimător, la adresa unei persoane.

Cu ocazia perchezițiilor, au fost ridicate telefoane mobile, medii de stocare, tablete și calculatoare, în legătură cu care există suspiciunea că ar fi fost folosite la săvârșirea infracțiunii.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca azi, 10 decembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, pentru dispunerea măsurilor legale. La percheziții, alături de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, au participat polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și cei ai Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Cercetările sunt continuate.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 29664 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*