Poftiți în Portugalia! Se caută 300 de români iscusiți la recoltat de zmeură

EURES România oferă 300 locuri de muncă în Portugalia (Campania 2018) pentru munca sezonieră în agricultură, la recoltarea zmeurei.

Durata contract: aproximativ 3 luni; timpul de lucru este de 40 de ore/săptămână, cu posibilitatea ca, în timpul campaniei, în funcție de producție, să se efectueze ore suplimentare; data estimată de angajare: sfârșitul lunii februarie/ începutul lunii martie 2018.

Cerințe: sunt solicitate persoane apte pentru munca la câmp, avantaj pentru persoanele cu experiență în agricultură/ experiență în recoltarea zmeurei / experiență în munca în sere.

Beneficii: Angajatorul asigură cazare contra cost – 2 euro/zi. Angajatorul plătește transportul către Portugalia, iar costul acestuia va fi dedus din primele salarii.

Salariu: 603 – 1053 euro/brut/luna (săptămâna de lucru 40 oră, 5 zile lucrătoare, 2 zile libere prin rotație).

Limba straină: Avantaj limba engleză/spaniolă/portugheză – cunoștințe de bază (dar nu este o cerință obligatorie).

Persoanele cu domiciliul în județul Alba, care corespund cerințelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba, tel: 0742.281887, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca in străinătate. Înscrierea în baza de date pentru munca în străinătate se realizează pe baza următoarelor documente:

Copie carte de identitate;

Adeverința medicală ( cu mențiunea ”apt pentru muncă în străinătate”)

CV EUROPASS în limba română.

Termenul limita pentru depunerea dosarelor este 31.12.2017.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 14638 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*