PNL solicită Guvernului luarea unor masuri în perioada imediat urmatoare

Mircea Trifu

pnlPartidul Național Liberal solicită Guvernului PSD-UDMR să adopte până la data de 1 mai măsura scăderii CAS cu 5 puncte procentuale la angajator și măsura neimpozitării profitului reinvestit. Dacă aceste lucruri nu se vor întâmpla, PNL va analiza opțiunea de a depune moțiune de cenzură. PNL va iniția o dezbatere parlamentară la care să fie chemat guvernul, pe tema acestor măsuri, precum și a altor politici de relansare a economiei și stimulare a mediului de afaceri. Constatăm că Guvernul PSD-UDMR este unul fără angajamente clare, fără voință politică de a adopta măsuri economice și nu oferă nicio certitudine oamenilor; nu știm dacă, ce și când va face acest guvern.
Am văzut prezentarea programulului Guvernului făcută de premierul Victor Ponta, dar nu avem de-a face cu un program serios, ci pare a fi un simulacru. Parlamentul a fost folosit ca decor pentru îndeplinirea unei promisiuni făcute de Victor Ponta lui Traian Băsescu.
Partidul Național Liberal obținuse angajamentul ferm de reducere a CAS de la 1 iulie 2014, dar se pare că guvernul PSD-UDMR a renunțat la această idee. În condițiile în care România are una dintre cele mai împovărătoare impozitări a muncii din Europa, Partidul Național Liberal consideră că relaxarea fiscală este prima condiție pentru stimularea mediului de afaceri și crearea de locuri de muncă.
Constatăm, din păcate, că Guvernul PSD-UDMR nu fixează termene clare pentru măsuri clare, ceea ce naște semne de întrebare cu privire la voința sa politică de a adopta asemenea măsuri. Este grav dacă după doi ani de guvernare Victor Ponta nu poate spune ce permite cadrul fiscal. În plus, considerăm că nu cadrul fiscal dictează direcția politicilor unui guvern, ci guvernul trebuie să adapteze cadrul fiscal la nevoi și priorități.
PNL nu a depus, până acum, o moțiune pentru că nici nu are pe ce, trecerea prin Parlament  a lui Victor Ponta nu a fost decât o formalitate, ca urmare a înțelegerii cu Traian Băsescu. Nu avem nimic concret, nu știm care sunt prioritățile acestui guvern. În schimb, Partidul Național Liberal va analiza foarte serios oțiunea depunerii unei moțiuni de cenzură, dacă până la data de 1 mai guvernul nu adoptă măsura reducerii CAS la angajator cu 5 puncte procentuale și neimpozitarea profitului reinvestit.

Banner USR plus
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22525 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*