PNL Alba Iulia consideră că autostrada Sebeș-Turda este un proiect la care au contribuit decisiv atât PNL cât și PSD

autostradaÎn legătură cu afirmațiile domnului ministru Dan Șova, făcute în cadrul evenimentului „Atelierele viitorului”, PNL Alba Iulia consideră că autostrada Sebeș – Turda este un proiect la care au contribuit decisiv atât PNL cât și PSD, prin liderii celor două partide, fie ei de la nivel central sau local. În campania electorală de anul trecut, USL a făcut anumite promisiuni oamenilor și a încercat mereu, de atunci, să și le respecte. PNL Alba Iulia a recunoscut și recunoaște meritul domnului ministru Dan Șova în ceea ce privește proiectul autostrăzii Sebeș – Turda, așa după cum și domnul ministru a recunoscut public ce a făcut vicepreședintele CJ Alba, Florin Roman (președintele PNL Alba Iulia), pentru ca proiectul privind autostrada Sebeș – Turda să devină realitate. Atunci când este vorba de binele general, al cetățenilor, fie ei votanți USL sau nu, nu mai contează apartenența de partid, iar competiția poate fi una privind proiectele, pentru realizarea lor în beneficiul cetățenilor. Așa este cazul și cu autostrada Sebeș – Turda, caz în care credem că este vorba doar o competiție contra timpului, ca autostrada să fie finalizată, iar nu între noi, membrii USL. Credem că acolo unde există voință și colaborare între autoritățile central și autoritățile locale se pot realiza Mari Proiecte mult mai ușor.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19054 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*