PLUS Alba se declară împotriva încălcării dreptului la informație al cetățenilor

În România a fost instituită starea de urgență prin Decretul Prezidențial nr. 195/2020. Articolul 2 al acestui decret prevede că: „Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor drepturi, proporțional cu gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 4 alin. (4):
a) libera circulație;
b) dreptul la viață intimă, familială și privată;
c) inviolabilitatea domiciliului;
d) dreptul la învățătură;
e) libertatea întrunirilor;
f) dreptul de proprietate privată;
g) dreptul la grevă;
h) libertatea economică.”.

La 17 martie 2020 Reprezentanța Permanentă a României la Consiliul Europei a transmis acestui organism notificarea, din partea statului român, că România se află în stare de urgență, unele dintre măsurile cuprinse în decretul prezidențial pentru instituirea stării de urgență necesitând derogarea de la obligațiile asumate de România ca parte a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Ca urmare, România a notificat verbal Consiliul Europei că se prevalează de prevederile art. 15 paragraful 3 al acestei Convenții, potrivit căruia „în caz de război sau de alt pericol public care amenință existența unei națiuni”, un stat membru „poate lua măsuri derogatorii de la obligațiile prevăzute în Convenție, în măsura strictă în care situația o impune şi cu condiția ca aceste măsuri să nu contravină altor obligații care decurg din dreptul internațional”.

Inițial, informarea populației cu privire la numărul cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus diagnosticate în România, la numărul de persoane aflate în carantină instituționalizată și a celor aflate în autoizolare a fost făcută în timp real. Ulterior, odată cu creșterea numărului de cazuri de infectare, Grupul de Comunicare Strategică a decis ca aceste date să fie oferite populației de două ori pe zi, după care s-a redus frecvența informărilor la o singură dată pe zi.

Cel mai folosit instrument de informare, atât de către media cât și de către populație, a fost harta interactivă realizată de Institutul Național de Sănătate Publică după modelul tabloului interactiv al Universității John Hopkins, tablou care oferea accesul la datele privind evoluția cazurilor de infectare cu CoVid19 în toată lumea.

În seara zilei de 19 martie 2020 accesul publicului la harta interactivă realizată de Institutul Național de Sănătate Publică a fost blocat. Ulterior, pe parcursul zilei de 20 martie 2020, când accesul la harta interactivă a fost redat publicului, din aceasta lipseau informațiile detaliate cu privire la numărul de cazuri oficiale de îmbolnăvire cu CoVid19 din fiecare județ, fiind disponibil doar numărul de persoane aflate în carantină instituționalizată și cel al persoanelor aflate în autoizolare. Potrivit HotNews.ro, care au contactat Institutul Național de Statistică, explicația primită pentru această situație a fost următoarea: „Aceasta a fost o decizie luată la nivel Guvernamental. Aceste informații se regăsesc pe site-ul Ministerului Sănătății în buletinele informative sau pe site-ul Guvernului”. Nu a fost, însă, oferit un răspuns referitor la excluderea datelor din harta interactivă. Site-ul de știri info-sud-est.ro, citat de HotNews, redă o declarație a reprezentanților Prefecturii Constanța, care informează laconic: „Conform unor dispoziții venite de la Grupul de Comunicare Strategică, începând de astăzi NU mai putem comunica, la nivel județean cazurile pozitive pentru noul coronavirus. Vom continua să comunicăm ce măsuri iau autoritățile pentru combaterea răspândirii virusului COVID-19. Vă mulțumim pentru înțelegere!”.

Transparența totală, comunicarea onestă și directă cu cetățenii sunt foarte importante în această perioadă, mai ales că abundența surselor de informare conduce, adesea, la creșterea panicii în rândul populației. Un document intern al Uniunii Europene, cu referire la care s-au adresat oficiali ai Comisiei Europene, arată faptul că Rusia promovează agresiv o campanie de dezinformare legată de CoVid19, cu scopul de a semăna panică în interiorul populației, scăzând, astfel, încrederea cetățenilor în autoritățile naționale și în cele europene. Potrivit Mediafax, ” o bază de date UE a înregistrat încă din 22 ianuarie aproximativ 80 de cazuri de dezinformare ….între acestea se numără încercări ale Rusiei de a amplifica acuzațiile lansate de Iran, potrivit cărora noul coronavirus ar fi o armă lansată de Statele Unite”. Este evident că, pentru a fi bine informați, cetățenii români trebuie să cunoască întreg adevărul, detaliat și fără ascunzișuri, în fiecare și în oricare dintre județele României: numărul de cazuri de infectare cu CoVid19, numărul de persoane aflate în carantină instituționalizată, numărul de persoane aflate în izolare , numărul de persoane internate în unitățile spitalicești și numărul de teste efectuate zilnic, precum și rezultatele acestora. În plus, este nevoie mai mult ca oricând de acțiuni susținute împotriva dezinformării, a știrilor false și a scenariilor apocaliptice, fapt posibil numai printr-o transparență totală și o comunicare completă și exhaustivă a tuturor datelor.

Asociația geo-spatial.ro a inițiat un manifest susținut de Asociația pentru Tehnologie si Internet – ApTI, Centrul pentru Inovare Publică, Funky Citizens, Expert Forum, Comunitatea Declic, Asociația CivicNet, Centrul de Resurse pentru participare publică, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație, Freedom House Romania, ActiveWatch, Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), Centrul pentru Inovație în Medicină, solicitând deschiderea datelor statistice pentru fiecare județ, deoarece „doar informarea constantă și actualizată este singura metodă reală prin care populația poate fi conectată la evoluția pandemiei pe teritoriul României, precum și la eforturile autorităților de a o restrânge”.

Ținând cont de prevederile art. 2 al Decretului Prezidențial pentru instituirea stării de urgență, care enumeră exact drepturile ale căror exercițiu este restrâns, atitudinea Grupului de Comunicare Strategică de a ascunde informații referitoare la evoluția stării de fapt prin neprezentarea acestora încalcă dreptul la informație statuat în articolul 31 al Constituției, după cum urmează: ” (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit. (2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal”.  Solicităm, deci, Grupului de Comunicare Strategică, revenirea la o informare completă și detaliată a populației, prin oricare dintre mijloacele considerate ca facilitând accesul general la datele statistice privind evoluția pandemiei CoVid19 în România, în fiecare județ în parte, și condamnăm ferm orice sustragere de la prezentarea clară, fermă și completă a situației reale. Numai prin transparența totală  și prin informarea riguroasă, corectă și completă a populației poate fi învinsă starea de teamă, panica și combătute scenariile oferite de știrile false ori de manipulatorii infiltrați în mediul online și identificați, deja, de către organismele europene.

 

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21033 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*