Ploaie torențială urmată de viitură, la Aiud. Precizări din partea administrației locale

Ploaia torențială care a căzut la Aiud în ultimele două ore a produs o nouă viitură cu pagube mici pe strada Dorului. Din fericire lucrările executate în zona podurilor a permis curgerea apei astfel încât străzile și imobilele să nu fie afectate.

Reamintim:
1. Viiturile care au ridicat probleme și astăzi și în urmă cu două săptămâni au fost cauzate de căderi masive de precipitații într-un interval foarte scurt de timp.
2. Strada Dorului, în zona rigolei și în aval încă aproximativ 40 de metri, a fost afectată prin ieșirea necontrolată a apei.
3. Podul CFR, aflat în proces de decolmatare de către CFR și monitorizat zilnic de către Primărie, a permis curgerea apei fără ca podul să fie afectat.
4. Apele Române și-au asumat intervenții de urgență acolo unde malurile au fost afectate, lucrările nefiind încă începute.
5. Solicitarea adresată Guvernului prin Ministerul Mediului și Apele Române pentru finanțarea proiectului de regularizare integrală a Văii Aiudului așteaptă un răspuns la rectificarea bugetară, au transmis, marți, reprezentanții administrației locale. 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22023 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*