Pictorul blăjean Horea Cucerzan a murit la vârsta de 82 de ani

Fondatorul Taberei Internaţionale de Artă „Inocenţiu Micu Klein” Blaj, pictorul Horea Cucerzan, născut la Blaj, a murit, luni, în urma unui stop cardiac, la un spital din București, unde era internat pentru analize, la vârsta de 82 de ani. Reputatul artist lasă o moștenire culturală inestimabilă și impresionantă, nu doar prin lucrările sale valoroase, ci și prin cele aproape o mie de opere de artă produse în cele 23 de ediții ale taberei de creație de la Blaj, pe care a inițiat-o și a dezvoltat-o, an de an, în orașul natal.
Pentru meritele sale, pictorului Horea Cucerzan i s-a conferit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Blaj, în anul 2008. El a fost inițiatorul Muzeului de Artă Contemporană din Blaj şi al Centrului Cultural pentru Arte „Horea Cucerzan” din Blaj. De altfel, în comunicatul Uniunii Artiștilor Plastici din România, se precizează că maestrul dorea să se retragă, în luna martie, la „Casa Horea Cucerzan”, atelierul său de la Blaj.
Pictorul Horea Nicolae Cucerzan s-a născut la Blaj, în data de 7 iunie 1938. A absolvit Academia de Arte Frumoase „Ion Andreescu” din Cluj Napoca, secția pictură, promoția 1963. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala București, a participat, din anul 1973, la toate expozițiile de artă (municipale, anuale, bienale, republicane) organizate în România, având și numeroase expoziții în străinătate.
Trupul neînsuflețit al pictorului Horea Cucerzan va fi depus la capela Bisericii „Sfânta Treime” – Militari (București), marți, 2 martie, între orele 16:00-18:00, și miercuri 3 martie, între orele orele 09:00 – 18:00, se arată în comunicatul Uniunii Artiștilor Plastici din România. Alte detalii despre activitatea regretatului pictor Horea Cucerzan, aici
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
(sursa-Radio Blaj)
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 24664 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*